Prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, la Bucureşti, de altfel o vizită promisă, răsplăteşte într-un fel loialitatea României faţă de Bruxelles, şi, în general, „neieşirea din rând”, aidoma altor rebeli. La 10 ani de la aderare. Oricum, suntem în faţa unui eveniment major. Fiindcă Jean Claude Juncker este unul dintre cei mai experimentaţi lideri politici europeni, după ce timp de aproape două decenii (1995-2013) a fost prim-ministru al Marelui Ducat, preşedinte al Eurogrupului (2005-2013), a avut un rol cheie în semnarea Tratatului de la Maastricht (1992), fundamentul juridic al UE, dar are şi alte destule merite, chiar dacă nu a fost ocolit de scandalul „Lux-leak” şi de acuzaţia că ar fi un apărător sau un susţinător al marelui capital. Preşedinte al Comisiei Europene, a devenit după alegerile europarlamentare, din 2014, fiindcă la Congresul PPE de la Dublin – Irlanda, fusese propus candidatul acestei formaţiuni politice. În pofida opoziţiei ferme la desemnare a lui David Cameron pe atunci premier al Marii Britanii. European convins, lider experimentat şi eficace, cu o viziune de viitor, susţinător al solidarităţii între popoarele şi naţiunile continentului, a avut, ieri, un discurs agreabil în Parlament şi a participat, apoi, la o recepţie oferită de Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Europei, în grădina Palatului Cotroceni. S-a întreţinut tete-a-tete atât cu Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, cât şi cu Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria. UE post-Brexit are probleme. Acest lucru îl ştiam. Probând o bună disciplină a mesajului, Jean Claude Juncker a flatat, destul de bine dozat, Bucureştiul, care de altfel deţine la Uniunea Europeană portofoliul Dezvoltării Regionale prin comisarul Corina Creţu. Afabil, cunoscător al realităţilor de tot felul din ţară, a căutat tonul just. L-a pupat pe Traian Băsescu pe frunte, spre amuzamentul celor prezenţi, cum a făcut nu demult, la Riga, cu „the dictator” – Viktor Orban -, pe care l-a mângâiat cu o pălmiţă pe obraz, în amuzamentul asistenţei. A făcut o figură tonică. Marele şantiere care îl aşteptau, în urmă cu trei ani, s-au înmulţit la număr: Grecia, Ucraina, Brexit, locurile de muncă, criza cu Rusia, ameninţarea jihadistă, tensiunile permanente din Orientul Mijlociu, imigraţia, Turcia. Îl va primi în curând pe Donald Trump, preşedintele SUA. UE îşi caută vocea după Brexit. Şi Bruxelles-ul are destulă bătaie de cap, în această privinţă. Fără a provoca o „ruptură”, prin menţinerea presiunii via severe sancţiuni economice, stăruie în fermitate şi diplomaţie în relaţiile cu Rusia, „o ţară strategică şi un vecin”, dar nu şi un partener, actualmente. Ce ne-a promis Jean Claude Juncker? Ceva la care ne aşteptam. Cu condiţia ca autorităţile din România să garanteze caracterul ireversibil al progreselor realizate în privinţa MCV, el a afirmat că România trebuie să devina membră a spaţiului Schegen „cât mai curând posibil, deoarece este un loc meritat”. Criteriile de aderare la spaţiul Schengen au fost clare şi nu trebuie suplimentate cu alte criterii. Aceasta a fost „acadeaua promisă”, la loialitatea indiscutabilă faţă de UE, pe care o probează România.
