Sute de sindicalişti protestează, astăzi, în Piaţa „Mihai Viteazul”

0
472

Peste 500 de sindicalişti din Sănătate, Învăţământ, penitenciare şi poştă protestează, astăzi, în centrul municipiului Craiova, faţă de nerespectarea termenelor şi condiţiilor asumate de Guvern cu privire la Legea Salarizării Unitare a Bugetarilor.

sindicat pichetareÎntre orele 11.00 şi 13.00, sindicaliştii pichetează sediul Prefecturii Dolj şi vor porni într-un marş pe traseul Piaţa „Mihai Viteazul” – Universitate şi retur. Aceştia se declară nemulţumiţi de nerespectarea promisiunilor făcute de guvernanţi.

„Implicarea noastră şi forţa acţiunii noastre, va demonstra că ştim să ne cerem drepturile şi, mai mult decât atât, vom fi alături, în stradă, de toţi cei care s-au declarat nemulţumiţi de-a lungul timpului: infirmiere, brancardieri, asistenţi, institutori, medici, profesori din preuniversitar şi universitari şi salariaţi ai celor mai importante instituţii bugetare şi chiar private din Dolj. Noi cerem schimbarea şi reforma societăţii în care trăim!”, a precizat Corina Ionaşcu, vicepreşedinte al Sindicatului „Unimedical”.

Eliminarea inechităţilor salariale, pe lista de revendicări

Una din principalele nemulţumiri ale protestatarilor este legată de faptul că Guvernul României nu a promovat proiectul vreunui act normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit sindicaliştilor, în data de 12 ianuarie a.c., prim-ministrul Dacian Cioloş a elaborat un Memorandum prin care şi-a asumat termene şi condiţii de implementare a unui act normativ care să elimine actualele inechităţi şi dezechilibre din salarizarea personalului din sectorul public, precum şi o armonizare corespunzătoare a claselor salariale în interiorul sectoarelor de activitate, dar şi o armonizare intersectorială, a claselor salariale.

O altă solicitare este legată de modificarea Legii Dialogului Social. Sindicaliştii acuză faptul că formele de manifestare ale salariaţilor sunt îngreunate de prevederile birocratice ale Legii 62/2011, menite să îngrădească dreptul la exprimare, la protest. În plus, nerecunoaşterea tuturor organizaţiilor sindicale, ca parteneri de dialog social face ca un procent semnificativ din salariaţii sindicalizaţi să nu poată fi reprezentaţi la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate.

Totodată, se impun prevederi clare şi asiguratorii în privinţa aplicării Contractelor Colective de Muncă la nivel de unitate, pentru toţi angajatorii care le semnează şi nu le respectă.

sindicat pichetare 1

Sindicaliştii solicită reintroducerea Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel naţional

Sindicatele cer şi reintroducerea Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pentru toţi salariaţii, indiferent dacă lucrează în sectorul privat sau bugetar. Acest tip de contract ar obliga toţi angajatorii la respectarea unor prevederi minimale. Contractul Unic la Nivel Naţional a fost anulat prin apariţia Legii Dialogului Social, în anul 2011. Punctul esenţial care s-a pierdut prin încetarea aplicării acestui tip de contract se referă la ierarhizarea şi salarizarea personalului raportat la salariul minim pe economie. Acum se solicită revenirea la clasa de salarizare 1 pentru personalul necalificat şi armonizarea salarizării minime a personalului calificat. Exemplu: personalul cu pregătire superioară se salariza cu respectarea minimală a raportului de 1:2 faţă de salariul minim.

O altă problemă este legată de finanţarea necorespunzătoare a sectoarelor de activitate bugetare şi depolitizarea funcţiilor de conducere. Se solicită adoptarea urgentă a unor măsuri legislative care să conducă la depolitizarea funcţiilor de conducere din Învăţământ, Sănătate şi alte domenii bugetare. „Funcţiile de conducere nu trebuie asimilate cu funcţiile politice pentru că în acest fel instituţiile devin sateliţi ai partidelor politice şi terenul de luptă al acestora. Acest aspect vizează recâştigarea credibilităţii personalului bugetar în faţa opiniei publice, reconsiderarea şi valorizarea salariaţilor precum şi transparentizarea cheltuielilor din sectorul public”, se arată într-un comunicat al sindicaliştilor.