Guvernul va permite organizarea referendumurilor locale concomitent cu alegerile locale

0
324

alegeri-vot-votareGuvernul va permite organizarea de referendumuri locale concomitent cu alegerile locale, precum şi utilizarea aceleiaşi infrastructuri, decizia fiind luată printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată ieri, în şedinţa săptămânală. La alegerile locale din 5 iunie se vor organiza referendumuri în cel puţin două localităţi, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. Iniţiatorii actului normativ sunt Ministerul Afacerilor Interne şi Autoritatea Electorală Permanentă.

Stimularea democraţiei participative şi scăderea costurilor sunt scopurile care au determinat Guvernul să modifice Legea referendumului în sensul în care autorităţile pot organiza alegerile locale şi referendumuri locale în acelaşi timp, utilizând aceeaşi infrastructură electorală, a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. “Scopul acestui demers este de a stimula democraţia participativă, de a încuraja participarea la vot şi de a reduce evident şi costurile pe o infrastructură deja existentă. Nu are rost să dublăm o infrastructură şi să nu considerăm că există toate condiţiile ca un proces electoral să se poată desfăşura în acelaşi timp cu unul de referendum”, a spus Suciu, ieri, la finalul şedinţei în care Guvernul a modificat Legea referendumului prin ordonanţă de urgenţă.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a mai spus că pentru alegerile din 5 iunie şi-au exprimat intenţia de a organiza referendumuri locale o suburbie a municipiului Oradea, pentru a face parte din zona metropolitană, şi una din Botoşani, dar mai este în procedură şi o localitate din Constanţa.