Peste 121 milioane de lei, finanțare de la buget, pentru stadionul Giulești

0
444

Guvernul aprobă, în ședința de astăzi, indicatorii tehnico-economici privind consolidarea şi modernizarea Stadionului Giuleşti “Valentin Stănescu”. “Astăzi, adoptăm în perspectiva Euro 2020 şi hotărârea Guvernului privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii: Consolidarea şi modernizarea Stadionului Giuleşti ‘Valentin Stănescu’, realizat prin Compania Naţională de Investiţii CNI SA”, a spus Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că finanţarea obiectivului se va face de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Transporturilor, în valoare totală de 121.131.000 de lei, iar termenul de finalizare va fi de 21 de luni.