Criza din Siria. Germania nu se va alătura unor posibile acţiuni militare

0
375

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, astăzi, că ţara sa nu se va alătura unor posibile atacuri împotriva Siriei, însă a adăugat că susţine eforturile statelor occidentale duse împotriva folosirii armelor chimice. „Germania nu va fi parte a unor posibile acţiuni militare împotriva Siriei, însă susţinem toate eforturile care scot în evidenţă că folosirea armelor chimice este inacceptabilă”, a declarat Merkel. Declaraţiile cancelarului german vin în contextul în care preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat, miercuri, Rusia că Statele Unite vor ataca Siria, din cauza unui presupus atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul de la Damasc şi Rusia au negat orice implicare în atacul chimic de la periferia Damascului, sugerând că incidentul ar putea fi folosit ca pretext pentru o intervenţie militară. Preşedintele SUA a promis o ripostă dură la atacul chimic produs la periferia Damascului, soldat, potrivit diverselor surse, cu moartea a 40-60 de persoane şi rănirea altor aproximativ 1.000. Preşedintele american s-a consultat cu Franţa şi Marea Britanie pentru o ripostă militară multinaţională în Siria.