România a ÎMPRUMUTAT 1,75 miliarde de euro de pe pieţele financiare internaţionale

0
315

euroMinisterul Finanţelor Publice a atras ieri 1,75 miliarde de euro de pe pieţele financiare internaţionale printr-o emisiune de euroobligaţiuni în două tranşe. Prima este o emisiune nouă, în valoare de un miliard de euro, cu o maturitate de 10 ani şi un cupon de 2,375%.

Cea de-a doua, în valoare de 750 de milioane de euro, este redeschiderea emisiunii lansate în octombrie 2015, cu maturitatea iniţială de 20 ani şi cu un cupon de 3,875%, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

„Succesul emisiunii de euroobligatiuni lansate ieri indică credibilitatea de care se bucură România pe pieţele internaţionale şi aprecierea pentru evoluţiile economice, pentru perspectivele de creştere economică, cât şi pentru stabilitatea macroeconomică şi financiară, aspecte subliniate de altfel şi în recentele rapoarte ale agenţiilor internaţionale de rating”, a declarat Viorel Ştefan, ministrul finanţelor publice.

Cele două tranşe au fost realizate la costuri în scădere pentru statul român. Astfel, pentru maturitatea de 10 ani s-a obţinut un randament de 2,411%, cel mai scăzut nivel istoric pentru această maturitate. Emisiunea similară cu maturitatea de 10 ani, realizată în octombrie 2015, a avut un randament de 2,845% şi a fost redeschisă la un randament de 2,55% în februarie 2016. De asemenea, marja aferentă riscului de credit al României a înregistrat cel mai scăzut nivel pentru o astfel de maturitate, situându-se la 170 de puncte de bază peste cotaţiile nivelului de referinţă mid swap.