Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunţat sentinţa definitivă pentru jumătate dintre inculpaţii din dosarul evaziunii de 9,2 milioane de lei (peste 2 milioane de euro) în domeniul achiziţiei materialelor de construcţii de care procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au acuzat firmele Mitliv Craiova şi Ambient Sibiu. Nu mai puţin de 14 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar, între ele fiind patronul şi directorul de achiziţii al Mitliv. Şapte dintre inculpaţi au recunoscut comiterea faptelor şi au fost condamnaţi printr-o sentinţă rămasă definitivă pe 7 aprilie a.c., la pedepse cuprinse între 2 ani şi 8 ani de detenţie, iar faţă de ceilalţi şapte s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea procesului, tot la Curtea de Apel Craiova, următorul termen fiind pe 25 aprilie a.c.. Poliţiştii doljeni i-au ridicat luni, 10 aprilie a.c., pe cei patru inculpaţi care mai erau în libertate din cei şapte şi i-au introdus în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.
Reamintim că, pe 6 octombrie 2014, o acţiune de amploare vizând destructurarea unei reţele infracţionale specializate în evaziune fiscală a fost demarată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. Oamenii legii au făcut făcut şase percheziţii simultane la sediile sociale ale unor firme şi locuinţe ale unor suspecţi – trei în localităţi din Dolj, două în Craiova şi una în judeţul Olt – vizate fiind în mod special sediile şi punctele de lucru ale SC Mitliv SRL Craiova şi SC Ambient SA Sibiu, dar şi alte societăţi cu care aveau legături şi au pus în executare 14 mandate de aducere emise de procurori pe numele principalilor suspecţi din dosar.
Potrivit DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, „în perioada octombrie 2011 – noiembrie 2012, membrii grupării formate din 14 persoane au creat mai multe circuite economico-financiare fictive de livrări şi achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu peste 9.200.000 de lei. Faţă de membrii grupării există suspiciunea rezonabilă că au acţionat conjugat în realizarea unui circuit scriptic al mărfurilor, dublat de viramente bancare similare efectuate foarte rapid, prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate. Membrii grupării s-au folosit de o societate de tip off-shore, cu sediul în Cipru, precum şi de mai multe societăţi comerciale deschise pe teritoriul României şi interpuse în circuit, în mod sistematic, pentru acumularea tuturor obligaţiilor fiscale către stat, cu consecinţa imediată a însuşirii unor importante sume de bani şi, implicit, a prejudicierii bugetului consolidat al statului. Societăţile comerciale folosite în acest scop nu aveau patrimoniu, nici salariaţi, nici spaţii de depozitare, iar perioada de funcţionare era una de scurtă durată. Cu toate acestea în acte societăţile interpuse figurau ca “furnizori” pentru beneficiarii finali ai activităţii infracţionale: societăţile SC Ambient SA Sibiu (cu punct de lucru în Craiova) şi SC Mitliv SRL Craiova”. Tocmai pentru a se ridica documente şi înscrisuri necesare pentru probarea activităţii infracţionale în dosar s-au făcut cele şase percheziţii, toate documentele găsite şi cele 14 persoane suspectate de implicare în activitatea infracţională, între care şi persoane cu funcţii de conducere de la cele două firme, fiind duse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. La finalul audierilor, procurorul de caz a dispus reţinerea faţă de şase inculpaţi: Rogojinaru Dorinel Iulian, Danilă Robert Mihail, Sfârlogea Daniel Andi, Ionescu Daniel, Tanasă Răzvan şi Teacă Stelu Alin (directorul de achiziţii al firmei Mitliv), pentru constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Totodată, procurorii au cerut şi arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpaţilor Etegan Adrian Gigi şi Duţu Costin Viorel, aflaţi deja în penitenciar la momentul respectiv, unde îşi executau pedepsele de 7, respectiv, 8 ani închisoare primite în altă cauză pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi lipsire de libertate în mod ilegal. Patronul firmei Mitliv, Liviu Ion Cioană a fost audiat, însă nu s-a luat nici o măsură preventivă faţă de el.
14 inculpaţi deferiţi justiţiei în acest dosar
Pe 1 aprilie 2015 procurorii craioveni din cadrul DIICOT au dispus trimiterea în judecată a 14 persoane: Rogojinaru Dorinel Iulian, Danilă Robert Mihail, Sfârlogea Daniel Andi, Ionescu Daniel, Tanasă Răzvan, Teacă Stelu Alin, Etegan Adrian Gigi, Duţu Costin Viorel, Ulăreanu Constantin, Stănescu Mugurel, Păceană Robert Ştefan, Bădină Gheorghe, Uglean Gelu Octavian şi Cioană Ion Liviu (directorul SC Mitliv), pentru constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani, dosarul judecându-se pe fond la Curtea de Apel Craiova. La termenul de pe 14 ianuarie 2016, şapte dintre inculpaţi au cerut să fie judecaţi în procedura simplificată, mai exact au recunoscut comiterea faptelor şi au cerut să beneficieze de prevederile vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă: Dănilă Robert Mihail, Etegan Adrian Gigi, Duţu Costin Viorel, Stănescu Mugurel, Păceană Robert Ştefan, Sfîrlogea Daniel Andi, Bădină Gheorghe şi SC BĂDINĂ COM SRL Băileşti. Curtea de Apel Craiova a admis cererea, iar pe 11 aprilie 2016 a fost pronunţată sentinţa în ceea ce-i priveşte pe cei şapte: Dănilă Robert Mihail a primit 4 ani şi 8 luni închisoare, Sfîrlogea Daniel Andi a primit 5 ani, 8 luni şi 3 zile închisoare, Păceană Robert Ştefan a primit 4 ani închisoare, Stănescu Mugurel – 4 ani închisoare, Bădină Gheorghe – 3 ani şi 8 luni închisoare, SC BĂDINĂ COM SRL Băileşti, a primit amendă penală în valoare de 75.000 lei, Duţu Costin Viorel (aflat în penitenciar) a primit 8 ani de închisoare – pedeapsă care se calculează de la momentul pronunţării actualei sentinţe, iar Etegan Adrian Gigi – 7 ani de închisoare. În plus, fiecare dintre cei şapte inculpaţi trebuie să achite câte 12.000 lei cheltuieli judiciare.
Pedepse reduse la ÎCCJ
Hotărârea nefiind definitivă, inculpaţii au declarat apel soluţionat la sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 7 aprilie a.c., la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa Supremă a admis apelurile formulate de inculpaţii Stănescu Mugurel, Păceană Robert Ştefan, Bădină Gheorghe, SC Bădină Com SRL Băileşti şi le-au redus acestora pedepsele. Astfel, bărbaţii au rămas cu câte 2 ani de închisoare cu executare, iar societatea cu amenda scăzută la 20.000 lei şi interdicţia de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 1 an, în timp ce apelul declarat de inculpatul Sfîrlogea Daniel Andi.
Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, luni, 10 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri şi Biroului de Supravegheri Judiciare, în urma activităţilor specifice, i-au depistat, în municipiul Craiova, pe Daniel Sfîrlogea şi Robert Dănilă, ambii în vârstă de 44 ani, condamnaţi la pedeapsa de 5 ani, 9 luni şi 20 zile, respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală. Gheorghe Bădină, de 42 de ani, a fost ridicat din Băileşti, iar Robert Păceană, de 37 de ani, din comuna Ostroveni, toţi patru fiind încarceraţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. Cât despre Mugurel Stănescu, acesta a fost ridicat şi încarcerat de poliţiştii IPJ Botoşani, întrucât şi-a schimbat domiciliul.
Al doilea „lot” de inculpaţi din dosar, respectiv Ionescu Daniel, Tănasă Răzvan George, Rogojinaru Dorinel iulian, Ulăreanu Constantin, Uglean Gelu Octavian, Cioană Ion Liviu, Teacă Stelu Alin, şi firmele SC Ambient SA Sibiu, SC Mitliv Exim SRL Craiova şi SC Sincrotrans SRL Craiova, sunt judecaţi în continuare la Curtea de Apel Craiova, cauza fiind disjunsă, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 25 aprilie a.c.