Trei amicale pentru tricolori înainte de Euro 2016

0
291

Naţionala de fotbal a României va disputa trei partide de pregătire până la EURO 2016, cu RD Congo, Ucraina şi Georgia. ‘Tricolorii” vor pregăti Campionatul European cu un cantonament în Alpi, în localitatea Saint-Vincent din Italia. Echipa antrenată de Anghel Iordănescu va fi cazată la Grand Hotel Billia între 18 şi 30 mai. România va disputa două meciuri amicale la Saint-Vincent, primul împotriva reprezentativei Republicii Democratice Congo, pe 25 mai, de la ora locală 20, iar al doilea contra Ucrainei, pe 29 mai, de la ora locală 19,30. Pe 3 iunie, înaintea plecării spre Franţa, tricolorii vor disputa în România o ultimă partidă amicală, împotriva Georgiei.