Peste 300 de dosare de pretransfer

0
400

S-a încheiat una dintre etapele de mobilitate ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Este vorba despre pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ. „La acest moment, avem 303 de dosare depuse de cadrele didactice care şi-au manifestat dorinţa de a fi transferate. Numărul solicitanţilor este mai mic, deoarece s-au putut depune solicitări şi pe mai multe specialităţi, la unităţile de învăţământ, data limită fiind 8 aprilie. Urmează un termen în care se poate da acordul definitiv sau acordul de principiu, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj fiind cel care va stabili acceptul. În primul caz, se va merge pe confirmarea pentru catedrele vacante, cuprinse în codurile specificate de metodologie şi regulament, iar în cel de-al doilea pentru cei care nu au titularizare, dar pot intra dacă se eliberează locuri în urma transferului. Pe 22 aprilie va fi o şedinţă publică, unde vor fi făcute cunoscute rezultatele pretransferului, apoi va veni examenul de titularizare”, a precizat prof.  Janina Elena Vaşcu (foto), inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi preşedinte al Comisiei de Mobilitate din cadrul instituţiei.