Erori majore în defensiva Craiovei

0
257

Straton – După două meciuri catastrofale, a urmat unul bun pentru portarul Craiovei, care a apărat câteva mingi grele, inclusiv pe cea care a precedat golul, la reluarea lui Păun neavând ce face.

Achim – Acelaşi fundaş rigid, care cu greu ajunge în poziţie de a centra, iar când se află acolo nu oferă tocmai nişte assist-uri. Ştiam că nu prea are aport ofensiv, dar nici în propria jumătate nu prea se mai descurcă. S-a poziţionat prost la prima mare ocazie a clujenilor, cea a lui Bud, nefăcând linia o dată cu Acka şi Popov şi scoţându-l din ofsaid pe atacantul advers.

Acka – Singurul fundaş care poate primi notă de trecere după meciul cu CFR.

Popov – Meci foarte slab al bulgarului, parcă s-a molipsit de la Iliev. Fără a fi presat, a dat o pasă între Zlatinski şi Acka în prima repriză, direct la un adversar, fază prin care oaspeţii puteau egala. Fără reacţie pe respingerea lui Straton la golul egalizator, el pare mai preocupat să semnalizeze asistentului eventuale ofsaiduri decât să fie concentrat pe faze până la final. Cristian Lopez a trecut pe lângă Popov de parcă bulgarul nu se afla pe teren la ocazia care putea aduce victoria oaspeţilor.

Vătăjelu – După o prestaţie modestă la revenirea pe teren, Vătăjelu s-a apucat la declaraţii să-i certe şi pe suporteri. Probabil fundaşul stânga era încă ameţit de raidurile adversarilor pe partea sa. Chiar dacă unii fani poate mai exagerează, nu e nici pe departe cazul ca jucătorii să riposteze sau să-i critice. Suporterii nu sunt plătiţi de jucători, ci jucătorii sunt plătiţi de microbiştii care vin la stadion sau cei care-şi plătesc abonamentele lunare la posturile TV care livrează anual sume importante către cluburi. Ca să nu mai vorbim de fanii care cheltuie şi bani în deplasări, pe materiale, promoţionale etc. E un circuit firesc şi cunoscut de mulţi, dar e bine să-l mai menţionăm, fiindcă, se pare, unii jucători mai uită cum decurge.

Zlatinski – A confirmat forma bună pe care o parcurge în 2016 cu golul marcat în debutul partidei. Execuţie deosebită, deşi e evident că a vrut să centreze.

Madson – Prestaţie OK a brazilianului. A ratat o ocazie imensă de a face 2-0, scor la care era greu pentru oaspeţi să mai revină.

Bancu  – Păcat de faultul inutil, în terenul advers, departe de poartă, în condiţiile în care avea deja un galben, acela primit degeaba. A fost vorba de exces de zel, dar determinarea sa trebuie apreciată, a făcut un meci destul de bun, chiar dacă nu a avut realizări. Va lipsi echipei la Ploieşti.

Ivan – Prezenţa la loturile naţionale l-a scos din formă. Chiar dacă a avut câteva pase foarte bune, inclusiv cea pentru Măzărache, în primele minute, nu evoluează la nivelul pe care l-a arătat în alte meciuri, când trăgea echipa după el. Părea epuizat în partea a doua. Inconstanţa sa este firească la doar 19 ani.

Hergheligiu – Introdus tot în perioada de inferioritate, la fel ca în meciul cu Botoşaniul, de această dată nu a mai primit vreo minge utilă.

Măzărache – Slab, nici măcar n-a mai reuşit să pună presiune pe fundaşii adverşi, al doilea meci la rând în care este inexistent.

Băluţă – N-a mai fost la fel de apatic precum în meciurile anterioare, dar nici nu a adus vreun plus. A avut o şansă de 2-0, dar a tras mult peste poartă.

Nuno Rocha – O altă prestaţie extrem de slabă a capverdianului. Pur şi simplu inexistent. Marcaj prost la Păun la golul egalizator, a căzut din picioare în duel cu adversarul, care a reluat apoi nestingherit.

Kay – A intrat pe final, pentru a acoperi spaţiile mari apărute în apărare. Ar fi mai indicat la Ploieşti un cuplu african, Kay-Acka.