Consiliul Europei: Situaţia din Ucraina este “extrem de volatilă” după demisia premierului Iaţeniuk

0
319

Situaţia din Ucraina a devenit “extrem de volatilă” după demisia premierului Arseni Iaţeniuk, a declarat luni secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, care a lansat un apel la formarea rapidă a unui nou guvern la Kiev şi la accelerarea reformelor, relatează Reuters. Iaţeniuk şi-a anunţat duminică demisia de la conducerea guvernului ucrainean, la mai puţin de două luni după ce el a supravieţuit unei moţiuni de cenzură în parlament, care nu a reuşit să adune voturile necesare pentru a-l demite în pofida apelului făcut de şeful statului, Petro Poroşenko, de a demisiona după o serie de scandaluri de corupţie. “Situaţia din Ucraina este acum extrem de volatilă. Este urgent ca ucrainenii să-şi desemneze un nou guvern şi chiar mai urgent să accelereze procesul de reforme”, a spus Thorbjorn Jagland, aflat în vizită la Bruxelles.