Expoziție de carte in memoriam ÎPS Gherasim Cristea

0
604

La Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” s-a deschis, de câteva zile, expoziția de carte „In memoriam Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Gherasim Cristea, al Râmnicului. 100 de ani în slujba bisericii și neamului”. Între cărțile expuse în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu” se regăsesc „Un pașoptist de seamă – preotul Radu Șapcă” (1988), „Istoria Mânăstirii Govora” (1995), „Viața Sfântului Martir Constantin-Vodă Brâncoveanu și a celor împreună pătimitori cu Dânsul” (2001), toate sub semnătura sa, articole precum „La împlinirea a 160 de ani de la Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu în 1821” (în „Mitropolia Olteniei”, nr. 4-6, Craiova, 1981), „Miron Cristea, primul Patriarh al României” (în „Lumina Lumii” – revista Fundației Culturale „Sf. Antim Ivireanul”, 1998).

Arhiepiscopul Gherasim Cristea – stins din viață miercuri, la vârsta de 99 de ani – a condus Eparhia de la Râmnic din anul 1984, iar în 2009 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop. Născut în localitatea Muntenii Buzăului din judeţul Ialomiţa, ÎPS Gherasim s-a călugărit în 1937 la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti. În perioada 1943-1952 a slujit ca preot la Mănăstirea Antim din Bucureşti, după care a devenit pentru 20 de ani stareţ al Mănăstirii Căldăruşani. Gherasim Cristea a fost pe rând episcop vicar la Dunărea de Jos şi la Argeş. În 1984 a fost ales ca episcop de Râmnic.