Ion Prioteasa, senator de Dolj: Sănătatea, domeniu prioritar pentru Guvernul Ciolacu

0
347

Proiectele celor trei spitale regionale, Craiova, Cluj și Iași au intrat în linie dreaptă. Termenul de execuţie pentru spitalele regionale este de 48 de luni, ceea ce înseamnă că spitalele vor fi gata în 2028, dacă nu apar întârzieri. Valoarea cumulată pentru construcţia celor trei unități sanitare este de aproape 2 miliarde de euro. Sunt trei etape de construcţie și anume excavarea terenurilor, construcţia şi dotarea cu aparatură medicală grea şi dotarea cu restul aparaturii. Umrează să înceapă șantierele în perioada următoare.

Cele trei spitale, odată finalizate, vor intra direct în subordinea Ministerului Sănătăţii. Fiecare spital va avea suprafaţă desfăşurată de 200.000 mp şi 20 de săli de operaţii. Aproximativ 3.000 de oameni vor lucra în fiecare dintre cele trei spitale, dintre care 10% vor fi medici. Între 800 şi 850 de paturi va avea fiecare spital, alături de un heliport.

Sănătatea este un domeniu prioritar și în mod firesc guvernul face toate eforturile posibile pentru rezolvarea problemelor. În această logică se înscrie aprobarea unui nou memorandum care deblochează încă 2226 de posturi pentru angajarea cadrelor medicale. Important de spus este că aceste angajări sunt pentru spitalele din țară, subordonate administrațiilor locale. O condiție esențială pentru organizarea concursurilor și încadrarea celor care-l promovează este ca banii necesari salariilor să  fie asigurați strict de la bugetele locale. Aceste 2226 de posturi se adaugă celor 11600 pe care guvernul le-a deblocat în memorandumuri anterioare, 4000 de posturi în iunie 2023 și 7600 de posturi în ianuarie  2024.

Așadar guvernul își dă tot interesul să asigure personalul profesional și auxiliar necesar pentru funcționarea normală a spitalelor și îmbunătățirea serviciilor medicale.