Seminar comun de Drept Penal între Fribourg – Craiova, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova

0
809

În data de 15 martie 2021, se va desfășura, on-line, în limba franceză,cea de-a XVI-a ediție a Seminarului Comun de Drept Penal, cu participarea unor echipe de profesori și studenți de la Facultatea de Drept a Universității din Craiova și de la Facultatea de Drept a Universității din Fribourg, Elveția.

Tema dezbaterilor din acest an este „Cauzele justificative în dreptul penal român și elvețian”. Seminarul  include întâlniri anuale, care  au loc prin rotaţie,  la una dintre  cele  două facultăţi implicate,  în cadrul  cărora  sunt  supuse analizei  teme  de  actualitate juridică  la  nivel naţional  şi european. Anul acesta, echipele de profesori și studenți ai celor două facultăți vor analiza problemele și vor oferi soluțiile specifice fiecărui sistem de drept în materia cauzelor justificative: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept ori îndeplinirea unei obligații, precum și consimțământul persoanei vătămate. Echipa craioveană formată din studenții Alexandra Nistor, Cristina Voiculescu și Oana Popescu este coordonată de prof.univ.dr. Ruxandra Răducanu şi conf.univ.dr.  Mădălina-Cristina  Dănişor, iar cea elvețiană, formată din studenții Arnaud Biasin, François Roduit, Ophélie Brodard, este coordonată de prof.univ.dr. Nicolas Queloz și prof.univ.dr. Joëlle Vuille. Scopul esențial al Seminarului este de a încuraja schimbul de experiență a studenților din cele două centre universitare, prin promovarea interacțiunii și colaborării pentru documentarea temeinică și dezvoltarea competențelor de transmitere a informațiilor privind legislația penală, în limba franceză. “Parteneriatul dintre Universitatea din Fribourg și Universitatea din Craiova este unul solid, început în 2004 şi consolidat în timp. El a presupus de-a lungul anilor activităţi în cadrul curricular (schimburi doctorale, postdoctorale, prelegeri în cadrul programelor de master) dar şi activităţi extracurriculare, precum seminarul comun de drept penal. Anul acesta a prezentat o provocare suplimentară, organizarea on-line a Seminarului, și suntem mândri că putem, prin intermediul tehnologiei, să continuăm această frumoasă tradiție”, a precizat prof.univ.dr. Ruxandra Răducanu, coordonator al echipei Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova.