Ceva ce Roland Dumas n-a reţinut!

0
629

Polemica dintre poeţii Ana Blandiana şi Mircea Dinescu, iscată în urma publicării de autoarea alegoricului „Motan arbagic” a unui volum de amintiri, despre care se spune că ar fi cosmetizate, sub titlul „Soră lume” (Ed. Humanitas) s-a stins la fel de brusc, precum s-a aprins. Ana Blandiana narează între altele, cum s-a derulat un dejun diplomatic, în prezenţa sulfurosului ministru de Externe francez, Roland Dumas, sosit la Bucureşti la 2 ianuarie 1990, şi a unor dizidenţi între care Doina Cornea, Mircea Dinescu, Maşa Dinescu, Romulus Rusan, Ion Caramitru, la sediul Ambasadei Franţei. La curiozitatea ministrului francez, dacă se avea cunoştinţă „cine erau” tinerii morţi la Intercontinental, în zilele revoluţiei, locvacele Mircea Dinescu, cu arest la domiciliu, până la 22 decembrie 1989, ar fi răspuns „batjocoritor”: „Hitlerjungen” (tineretul lui Hitler). Ana Blandiana susţine că toţi cei de faţă ar fi rămas stupefiaţi şi ar fi cerut explicaţii. Fără să rămână dator, contestând o astfel de afirmaţie („de unde dracu a mai scos asta?”), Mircea Dinescu, iute la mânie şi acid pe „spaţii mici”, şi-a executat fără multă aşteptare fosta „năşică” a fiului său, într-o tabletă intitulată „Săru’mâna năşică”. Acum câteva mici observaţii: poezia cu „Arbagic” a fost un exemplu culminant de şopârlănism, de îmbrăcare a unui text antitotalitar în uniformă de camuflaj şi mult mai valoroase în acest sens păreau versurile Anei Blandiana în revista „Amfiteatru”, fără masca bufoneriei salvatoare, la o adică. Nu este în interesul nimănui, inclusiv al Anei Blandiana să distorsionăm semnificaţiile unui gest ori ale altuia. Scrisoarea lui Mircea Dinescu din „Liberation”, or scrisoarea acestuia adresată preşedintelui Uniunii Scriitorilor, ca şi scrisoarea lui Dan Deşliu către Nicolae Ceauşescu, scrisoarea celor 7 în favoarea lui Mircea Dinescu au avut alt impact emoţional, spunea Dorin Tudoran în comparaţie cu „Cazul Arbagic” care simbolistic marca „ieşirea din adolescenţă”. Pe plan extern radicalizarea devenea o realitate şi dezavuarea Bucureştiului de capitalele europene proba că tolba norocului lui Nicolae Ceauşescu suna a gol. Se poate discuta mult pe marginea simbolisticii fiecărui gest, care lărgea oportun spectrul nemulţumirilor declarate faţă de un regim care respira tot mai greu. Dar interesant este totuşi altceva, la gâlceava dintre Ana Blandiana şi Mircea Dinescu, dacă tot trebuie căutat printre amintiri. În volumul său intitulat „Politiquement Incorrect. Secrets d’etat et autres confidences. Carnets 1984-2014”, Roland Dumas relatează despre vizita de la Bucureşti şi întâlnirea de la ambasada Franţei, acompaniat fiind de ministrul Agriculturii la acel moment, Henri Nallet, dar nu pomeneşte nimic despre conţinutul dialogului, la care face acum referire Ana Blandiana în memoriile sale „Soră lume”. „Je vais me recueillir et deposer des fleures aux androits ou des patriotes ont fait don de leur vie pour instaurer la democratie. Comme c’est maintenant incontournable dans les anciennes democraties populaires les mal nommees, j’organise un petit dejuner avec les dissidents a l’ambasade. Il est reconfortant de constater que, malgre l’eteignoir intellectual mis en place par le terrifiant couple Ceausescu, ecrivains poetes et philosophes ont continue leur activite artistique et politique”. În general, textul lui Roland Dumas abundă în clişee şi dacă ceva poate fi reţinut este faptul că s-a întâlnit cu Petre Roman şi prin telefon s-a întreţinut cu Ion Iliescu. În rest nimic. Avocat de profesie, Roland Dumas a fost ministrul Afacerilor europene şi străine din 1983 până în 1993. Iar din 1995 până în 2000 a prezidat Consiliul Constituţional. În memoriile sale sunt şi lucruri interesante, dar nu în măsura dorită, de cei care s-au hazardat să i le citească. Că Ana Blandiana şi Mircea Dinescu au găsit la o vârstă înaintată să se „alicească” reciproc, spune multe şi despre lumea noastră… bună de odinioară.