Bilanţ cutremurător la patru ani de la izbucnirea războiului din Siria

0
354

La patru ani de izbucnirea războiului, început ca o revoltă împotriva regimului lui Bashar al-Assad, Siria se confruntă cu o catastrofă umanitară. Peste 210.000 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza acestui conflict, dintre care 65.146 de civili, inclusiv 10.664 de copii. Printre combatanţii anti-regim ucişi, 38.325 sunt rebeli sirieni şi 24.989 sunt jihadişti străini. De partea forţelor pro-regim, sunt 45.385 de soldaţi morţi, 29.943 de membri ai Forţelor de apărare naţională, 640 de membri ai miliţiilor şiite libaneze Hezbollah şi 2.502 de membri ai miliţiilor şiite veniţi din alte ţări. În continuare, mii de persoane sunt luate ostatice de către grupări, în special de gruparea Statul Islamic (SI), care seamănă teroare pe teritoriile pe care le controlează. Totodată, peste 10 milioane de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, dintre care patru milioane s-au refugiat în alte ţări. Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), 60% din cei circa 23 de milioane de sirieni sunt afectaţi de sărăcie (septembrie 2014). Conform ultimelor informaţii publicate în martie 2015, Turcia adăposteşte peste 2 milioane de refugiaţi sirieni. Potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), 1,1 milioane de persoane s-au refugiat în Liban, adică un sfert din populaţia acestei ţări. Această cifră este probabil mai mare deoarece mulţi sirieni nu sunt înregistraţi. 618.000 de sirieni sunt refugiaţi în Iordania, 225.000 în Irak şi 137.000 în Egipt. Refugiaţii se confruntă cu sărăcia, probleme de sănătate şi tensiuni crescânde cu comunităţile locale în care trăiesc în locuinţe improvizate şi în condiţii extrem de dificile. Potrivit UNICEF, între 2,1 şi 2,4 milioane de copii nu pot merge la şcoală în Siria din cauza insecurităţii din ţară.