UE nu va impune noi sancţiuni împotriva Rusiei

0
313

În urma reuniunii reprezentanţilor permanenţi ai celor 28 de state membre s-a luat decizia ca Uniunea Europeană să nu instituie noi sancţiuni împotriva Rusiei.  În schimb vor fi prelungite până pe 15 septembrie a.c. măsurile adoptate împotriva a 150 de oficiali ruşi sau lideri separatişti ucraineni şi a 37 de companii ruse ori din Crimeea. Decizia urmează să fie validată la Consiliul European de săptămâna viitoare. Măsurile constau în restricţii de viză şi îngheţarea conturilor unor persoane şi companii, pe lista de sancţiuni regăsindu-se inclusiv vicepremierul rus Dmitri Rogozin, alţi oficiali din anturajul preşedintelui Vladimir Putin şi aşa-numitul premier al Crimeii, Serghei Axionov. Totuşi, ambasadorii statelor UE nu au luat nicio decizie cu privire la înăsprirea sancţiunilor, ei convenind doar menţinerea celor deja în vigoare. Chiar şi ţările ce susţin o linie mai dură faţă de Moscova consideră că nu este momentul să se facă un pas înainte cu sancţiunile, prioritatea în prezent fiind implementarea acordurilor de la Minsk. Printre statele care au cerut măsuri mai ferme faţă de Rusia se numără Polonia, Marea Britanie şi ţările baltice, la cealaltă extremă situându-se cele din zona mediteraneană, în timp ce Franţa şi Germania, care au mediat acordul convenit pe 12 februarie la Minsk, doresc de asemenea să se lase în continuare o marjă pentru negocieri înainte de a se trece la măsuri mai severe. În plus, în Germania există un lobby industrial foarte puternic ce se opune sancţiunilor.