Furt “la balama”, în Parcul Petrolier Bodăieşti

0
402

Un tânăr de 25 de ani din localitatea Melineşti a reuşit, în noapte de vineri spre sâmbătă, să sustragă 80 de litri de produs petrolier de la o sondă aflată în apropierea Parcului Petrolier Bodăieşti, printr-o metodă pe cât de simplă, pe atât de eficientă: a deşurubat o balama de la conducta de amestec a ţiţeiului. Din nefericire pentru el, hoţia a fost descoperită la timp, pentru că o patrulă mobilă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dolj, care executa serviciul de pază şi protecţie a conductelor magistrale de transport al produselor petroliere, l-a observat pe bărbat lângă sursa de unde încerca să se aprovizioneze ilegal cu petrol. Imediat ce l-au imobilizat şi verificat, jandarmii au descoperit şi metoda prin care tânărul din Melineşti a furat cantitatea de lichid: a slăbit o şarnieră ataşată la linia de amestec a unei sonde, de unde a aşteptat să se scurgă nici mai mult de 80 litri de produs petrolier, în două bidoane de 60 şi respectiv 20 de litri. Pentru fapta sa, bărbatul a “căpătat” un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.