Un tsunami a măturat Japonia după un cutremur de 8,9 – Sute de morţi şi răniţi, mii de dispăruţi

0
462

Valuri tsunami de peste 10 metri au făcut prăpăd în Japonia, în urma unui seism de o magnitudine istorică de 8,8 grade Richter, care a lovit, astăzi, nord-estul arhipelagului nipon. Pagubele materiale sunt uriaşe şi se vorbeşte despre sute de răniţi şi dispăruţi, anunţă BBC. Cutremurul a ţinut două minute şi a lăsat în urmă un peisaj de coşmar, potrivit imaginilor transmise de televiziunile nipone. Până în acest moment, seismul a fost urmat de 10 replici, cea mai puternică de 7,4 grade. Este cel mai puternic cutremur înregistrat în Japonia în ultimii 140 de ani.

Numărul victimelor în creştere

Informaţii contradictorii cu privire la numărul morţilor au fost vehiculate de agentiile locale şi internaţionale de presă. Cel puţin 60 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci sunt date dispărute sau grav rănite, în jumătatea estică a Japoniei, grav afectată de un cutremur devastator de 8,9 grade /magnitudinea momentului/, produs în largul coastelor nord-estice ale Japoniei, au anunţat surse ale poliţiei nipone, citate de Kyodo. Peste 90 de persoane şi-au pierdut viaţa, a anunţat televiziunea publică NHK. Cea mai gravă situaţie se înregistrează în prefecturile Iwate /26 morţi/, Fukushima, Miyagi, Tokyo, Ibaraki, Chiba, Kanagawa şi Tochigi. Ieri, în jurul orei 14.00, agenţiile de presă titrau: “Între două şi trei sute de cadavre au fost găsite vineri pe o plajă din Sendai, în prefectura nord-estică Miyagi, în urma unui tsunami declanşat de seismul violent produs în regiune”. Cel puţin trei persoane au fost rănite în incendiul provocat la o rafinărie din prefectura Chiba şi încă cinci într-o oţelărie din oraşul cu acelaşi nume.  În Tokio, peste 60 de persoane au fost rănite. Incendiile au obligat numeroase uzine, între care Toyota, Sony şi Nissan, dar şi rafinăria China, să-şi înceteze activitatea, conform EFE.  Seismul a fost urmat de replici puternice şi de tsunami înalt de câţiva metri, care a devastat coastele nord-estice, numărul victimelor fiind deocamdată necunoscut. Un vapor cu 100 de persoane la bord a fost „măturat” vineri de un tsunami în prefectura Miyagi (nord-estul Japoniei). Vasul aparţinea unei companii de construcţii navale din portul Ishinomaki, a anunţat poliţia locală.

Incendii, transporturi suspendate

Peste 80 de incendii au fost semnalate după seismul cu magnitudinea 8,9 grade de vineri, cel mai mare înregistrat vreodată în Japonia, iar o bază a forţelor aeriene a fost aproape scufundată de valurile uriaşe stârnite de uriaşa mişcare telurică, transmite Kyodo.După cutremurul survenit la orele locale 02.46 p.m., până în seara zilei au fost semnalate peste 80 de incendii în prefectura Miyagi şi în alte şapte prefecturi, în estul şi nord-estul arhipelagului nipon, a anunţat Agenţia pentru gestionarea incendiilor şi dezastrelor. În reşedinţa prefecturii Miyagi, Sendai, 600 de oameni au fost evacuaţi pe acoperişuri, după izbucnirea unui incendiu în apropierea unei şcoli. În zona metropolitană a capitalei Tokio toate serviciile feroviare, inclusiv trenurile de mare viteză, au fost suspendate, iar foarte mulţi japonezi au fost puşi în imposibilitatea de a se mai întoarce acasă. Principalele companii aeriene ale Japoniei, Japan Airlines (JAL) şi All Nippon Airways (ANA) au anunţat suspendarea tuturor zborurilor de pe aeroportul Narita, din Tokio. Un purtător de cuvânt al aeroportului internaţional Narita, care şi-a suspendat activitatea după cutremur pentru a evalua daunele produse la piste, a declarat pentru EFE că, începând cu orele locale 19:00 (10:00 GMT) autorităţile aeroportuare acordă autorizaţie de decolare, însă sosirile sunt în continuare paralizate. Purtătorul de cuvânt al guvernului nipon i-a îndemnat pe oameni să se adăpostească în locuri sigure, cum sunt clădirile de birouri, şi să nu se grăbească să ajungă acasă, având în vedere că drumurile vor fi foarte aglomerate. Secretarul de cabinet Yukio Edano a subliniat că reluarea transportului feroviar nu va putea avea loc până nu se va asigura că funcţionarea lor se poate face în depline condiţii de siguranţă.

Stare de urgenţă în sectorul energiei nucleare

Premierul japonez Naoto Kan a decretat stare de urgenţă în sectorul energiei nucleare după cutremurul devastator de 8,8 grade ce a lovit vineri Japonia, deşi nu au fost detectate scurgeri de radiaţii la sau în apropierea centralelor nucleare. Premierul şi-a anunţat decizia şi autorităţile nipone urmează să aplice imediat măsurile pentru ajutor de urgenţă. Populaţia din apropierea centralelor nucleare nu trebuie să ia măsuri speciale, a precizat secretarul şef al cabinetului japonez Yukio Edano, în cadrul unei conferinţe de presă. O puternică explozie a avut loc într-un complex petrochimic, lângă oraşul Sendai, din nord-estul Japoniei, la câteva ore după violentul cutremur care a devastat această regiune din Japonia, a anunţat presa, citând poliţia. Deflagraţia s-a produs într-o vastă uzină din Shiogama, o localitate vecină cu oraşul Sendai.

Tokyo cere ajutorul militarilor SUA

Japonia a solicitat cooperarea forţelor armate americane staţionate în arhipelag pentru a veni în ajutorul sinistraţilor seismului care a lovit nord-estul ţării, a comunicat agenţia Kyodo, citată de Agerpres Ministrul de externe Takeaki Matsumoto a cerut ajutorul soldaţilor americani, 47.000 de militari americani fiind staţionaţi în Japonia în cadrul unui tratat de securitate între cele două ţări.

  • Într-un comunicat publicat ieri, preşedintele Barack Obama a asigurat că Statele Unite sunt gata să ajute Japonia puternic afectată de seismul produs în largul coastelor sale, urmat de un tsunami, în urma căruia cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 39 sunt date dispărute, şi a prezentat condoleanţe victimelor. „Statele Unite sunt gata să ajute poporul japonez în aceste momente extrem de dificile. Prietenia şi legătura dintre naţiunile noastre sunt extrem de puternice”, a arătat preşedintele american într-un comunicat.

Lumea întreagă sare în ajutor

  • Treizeci de echipe internaţionale de căutare şi salvare sunt pregătite să plece către Japonia pentru a oferi ajutor în urma seismului puternic de 8,9 grade care a lovit azi nord-estul ţării, au informat Naţiunile Unite, potrivit Agerpres. „Suntem, ca de obicei, pregătiţi să oferim ajutor în astfel de cazuri”, a afirmat Elisabeth Byrs de la Biroul ONU de Coordonare a Ajutorului Umanitar (OCHA) la Geneva. „Treizeci de echipe internaţionale sunt în alertă, monitorizează situaţia şi sunt gata să ajute dacă este necesar”, a adăugat oficialul ONU. Echipele ONU de coordonare şi evaluare a dezastrelor, care se deplasează în zonele aflate în situaţii de urgenţă din întreaga lume pentru a încerca să localizeze şi să acorde ajutor supravieţuitorilor, sunt însoţite în mod normal de câini antrenaţi şi echipe medicale.
  • Şi Rusia a anunţat că este gata să ofere ajutor Japoniei pentru a înfrunta consecinţele cutremurului şi ale valului tsunami, a declarat azi preşedintele rus Dmitri Medvedev. „În Japonia a avut loc un cutremur cu magnitudinea de aproape 9 grade, se înregistrează pagube mari, victime. Suntem gata să-i ajutăm pe vecinii noştri să depăşească consecinţele acestui puternic seism”, a subliniat Dmitri Medvedev. „S-au întregistrat valuri tsunami foarte înalte, care au atins parţial şi teritoriul nostru. Îi cer ministrului pentru situaţii de urgenţă Serghei Şoigu să-mi prezinte spre aprobare propunerile privind acordarea de ajutor”, a cerut liderul de la Kremlin.
  • Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a anunţat la rândul său la televiziunea ZDF că Germania va oferi ajutor Japoniei dacă va fi nevoie, informează din Berlin agenţia Xinhua. „Dacă este cerut ajutor, Germania va ajuta desigur partenerul nostru Japonia”, a declarat Westerwelle, fără să menţioneze nici un plan specific de salvare.

Bursa şi yenul s-au depreciat după violentul seism din Japonia

Moneda japoneză s-a depreciat brusc, ieri, în raport cu dolarul american după violentul cutremur care a lovit coasta de nord-est a Japoniei, transmite AFP. Dolarul american, care în cursul dimineţii era cotat la 82,75 yeni, a ajuns până la 83,30 yeni la câteva minute după cutremur. De asemenea, indicele principal al bursei japoneze, Nikkei Stock Average, a terminat şi el şedinţa de vineri în scădere cu 1,7% până la 10.254,43 puncte.

Pagube considerabile

Guvernul de la Tokyo face tot posibilul pentru a coordona operaţiunile de salvare „pornind de la ipoteza că acest cutremur a provocat pagube considerabile”, a afirmat Yukio Edano. Autorităţile au decis să trimită avioane şi nave spre prefectura Miyagi (nord-est), cel mai grav afectată, potrivit mass-media.  Seismul a fost urmat de numeroase replici puternice, între care una cu magnitudinea de 6,7 grade, produsă în largul regiunii Tokio, conform Agenţiei de meteorologie japoneze. Tsunami de 10 metri format în urma cutremurului cu cea mai mare intensitate înregistrat vreodată în Japonia a măturat totul în cale- case, maşini, bărci, terenuri agricole, au informat surse din mass-media şi martori, citaţi de Reuters. Televiziunile locale au prezentat imagini cu valul imens de apă care purta maşini, resturi ale clădirilor şi chiar imobile în flăcări în zona de coastă lângă oraşul Sendai, unde locuiesc un milion de persoane. După avertismentele de tsunami lansate pentru practic toate coastele Pacificului, inclusiv cele ale Australiei şi Americii de Sud, autorităţile ruse din Insula Sahalin şi din teritoriile învecinate au evacuat circa 11.000 de locuitori din zonele de coastă, relatează Associated Press. Oficiali regionali din cadrul serviciilor pentru situaţii de urgenţă au afirmat că tsunamiul ar putea lovi mai multe sate din Sahalin. De asemenea, Filipine a ordonat evacuarea a mii de cetăţeni de pe coasta de nord-est a ţării. Potrivit Institutului de Vulcanologie şi Seismologie (Philvolcs), valul uriaş urma să atingă litoralul din estul insulei Luzon între orele 17.00 şi 19.00 locale (9.00-11.00 GMT). Autorităţile din Taiwan şi statul american Hawaii au ordonat şi ele locuitorilor de pe coasta Pacificului să părăsească zona şi să se adăpostească în locuri mai sigure, după alerta de tsunami emisă ca urmare a seismului din Japonia.