Reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova

0
421

Ieri după – amiază,  polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea 2 Toamnei, din municipiul Craiova. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta are anulat permisul de conducere. În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.