Descinderi în Dolj şi Argeş la suspecţi de înşelăciune

0
300

Poliţiştii din Argeş şi Dolj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au efectuat, ieri 20 de percheziţii pe raza judeţelor Argeş, Dolj şi în municipiul Bucureşti, la membrii unei grupări infracţionale organizate specializată în infracţiuni de înşelăciune, prejudiciul în cauză fiind estimat la peste 1 milion de euro. Trei craioveni se numără printre suspecţii ridicaţi şi duşi la audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, urmând ca anchetatorii să dispună măsurile necesare în cauză la finalizarea cercetărilor.

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române au anunţat, ieri, că poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratelor de Poliţie judeţene Argeş şi Dolj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au descins, dis-de-dimineaţă, la 20 de locuinţe şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Argeş, Dolj şi în municipiul Bucureşti. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune. Persoanele ridicate de anchetatori şi duse la audieri, între care se află şi trei craioveni, sunt suspectate că, utilizând datele de identificare ale unor societăţi comerciale fictive cu obiect de activitate transporturi rutiere de marfă, ar fi plasat comenzi pe bursele de transport internaţional de marfă şi nu le-ar fi onorat. După confirmarea comenzilor, mărfurile încărcate nu mai ajungeau la destinaţia prestabilită, ci erau redirecţionate spre România. Ulterior, bunurile ar fi fost valorificate pe piaţa neagră, la preţuri subevaluate. Prejudiciul creat prin săvârşirea acestor infracţiuni este estimat la peste 1.000.000 de euro, reprezentând contravaloarea mărfurilor care fac obiectul activităţii infracţionale. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi s-a desfăşurat cu sprijinul „mascaţilor” Serviciilor de Acţiuni Speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş, Dolj şi Dâmboviţa.