Baschetbaliştii craioveni, ca şi eliminaţi din Cupa României

0
561

Deşi teoretic era cel mai încins sfert de finală din Cupa României, fiindcă se întâlneau ocupantele primelor două locuri din liga Naţională, BC Mureş şi SCMU Craiova, pe teren s-a dovedit a fi cel mai dezechilibrat, calificarea fiind tranşată încă din prima manşă de formaţia ardeleană, care s-a impus la scor, 89-70, pe sferturi: 24-19, 22-22, 23-9, 20-20.

Obligaţia de a folosi doi români permanent n-a fost un avantaj pentru Craiova, aşa cum era de aşteptat. Burlacu a ratat din toate poziţiile, iar Negoiţescu, Stănescu sau Ciotlăuş sunt elemente de decor. În schimb, românii gazdelor, deşi fără un CV atrăgător, au fost într-o seară prolifică, Fraseniuc şi îndeosebi Polyak având procentaje excelente. Cu nu mai puţin de 17 aruncări de 3 puncte reuşite din 33 de tentative, Mureşul a pus pe tabelă o diferenţă suficientă pentru a nu mai avea emoţii în privinţa calificării în returul programat joi, de la ora 17.30, în Sala Polivalentă. Sfertul al treilea a fost cel în care s-a decis practic echipa care va ajunge în Final Four, gazdele dezlănţuindu-se din afara semicercului. În ultimul sfert, Pilcevic a marcat 14 puncte la rând şi a mai redus din handicap, dar echipa lui Oliver Popovic era deja debusolată şi nu a mai avut forţa să păstreze ritmul pentru a mai avea speranţe de calificare în retur.

Au jucat pentru SCM Craiova: Pilcevic 24 de puncte, Johnson 10 puncte, 11 pase decisive, Popescu 13 puncte, Bureau 8 puncte 14 recuperări, Burlacu 8 puncte, Negoiţescu 5 puncte, Djurasovic 2 puncte, Stănescu, Micic şi Ciotlăuş.

Pentru BC Mureş au evoluat: Martinic 19 puncte, Polyak 17, Mohammed 15, Ivanovic 7, Lazar 2. Au intrat: Fraseniuc 14, Gajovic 7, Barro 4, Jurevicus 4, Barabasi.

Seara neagră pentru Craiova a fost completată de accidentările lui Micic, în debutul jocului, şi Djurasovic, pe final, acesta din urmă riscând să piardă tot restul sezonului. La aceste două probleme de lot se adaugă şi absenţa lui Bozovic, SCM fiind lipsită astfel de 3 titulari pentru următoarea perioadă. „Mureşul ne-a distrus la toate capitolele, ştiam că au jucători care pot marca, dar unii chiar ne-au surprins. Pentru noi, Cupa României se încheie în această fază, obiectivul rămâne calificarea în play-off-ul Ligii Naţionale şi până acum suntem în grafic. Din păcate, pe parcursul jocului ni s-au accidentat şi doi jucători şi mai avem doar 3 străini pentru următoarele jocuri, aşa că ne va fi foarte greu” a spus secundul Craiovei, Vladimir Vuksanovic.