După parcursul impecabil de la Shenzhen / Halep îşi propune câştigarea Australian Open

0
360

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, a câştigat turneul de la Shenzhen (China), cu premii de 500.000 de dolari, după ce a trecut în finală de elveţianca Timea Bacsinszky (locul 47 WTA), cap de serie numărul 8, scor 6-2, 6-2. Halep a obţinut al nouălea titlu al carierei, după un meci care a durat 62 de minute. Simona a fost premiată la Shenzhen de Na Li, fosta jucătoare chineză de tenis, care s-a retras din activitate anul trecut şi care are în palmares două titluri de Grand Slam, Roland Garros în 2011 şi Australian Open, în 2014. Halep a declarat că startul de sezon a fost fantastic pentru ea, subliniind că şi-ar dori să repete performanţa lui Na Li, care s-a impus în 2014 la Australian Open, primul Grand Slam al anului. „A fost un început de an fantastic, mulţumesc fanilor că au venit să ne sprijine, a fost foarte bine pentru mine. Mi-ar plăcea să repet performanţa lui Na Li la Australian Open, vreau să iau fiecare meci în parte şi să fac un turneu bun la Melbourne”, a declarat Halep. Elveţianca a recunoscut la final superioritatea româncei: „Simona a fost prea bună pentru mine în acest meci”.