„Bild”: Atacurile din Franța, posibil preludiu la un val de atentate în Europa

0
401

Atacurile comise în Franța ar putea fi începutul unui val de atentate la nivel european, potrivit comunicațiilor liderilor organizației Statul Islamic (SI) interceptate de serviciile secrete americane, afirma ziarul german „Bild”, în ediția de ieri. Potrivit tabloidului, citând surse anonime din cadrul serviciilor de informații americane, unul dintre aceste servicii, NSA (Agenţia Naţională de Securitate), ar fi interceptat la scurt timp după atacurile de la Paris comunicații în care liderii SI anunță un viitor val de atentate. În aceste comunicații, Parisul ar fi fost citat ca fiind semnalul pentru o serie de atentate asupra altor orașe europene, printre care Roma, scrie ziarul, potrivit căruia nici un plan concret de atac nu este cunoscut. Serviciile americane ar dispune de informații potrivit cărora frații Cherif și Said Kouachi, autorii masacrului comis la săptămânalul satiric francez „Charlie Hebdo” (soldat cu 12 morți), ar fi avut contacte în Olanda, afirmă, de asemenea, „Bild”. Franţa a trăit 53 de ore de coşmar, de la atentatul comis miercuri la redacţia „Charlie Hebdo”, până la luarea de ostatici sângeroasă de vineri, dintr-un magazin evreiesc din Paris. În total, 17 persoane au murit în această serie de atacuri comise de trei jihadişti francezi, frații Kouachi și Amedy Coulibaly, care au afirmat că s-au coordonat şi care au fost ucişi de forţele de ordine vineri seara.

Între timp, autorităţile franceze încearcă să o găsească pe Hayat Boumeddiene (26 de ani), soţia lui Amedy Coulibaly, autorul atacului de vineri, de la magazinul evreiesc din Paris, care s-ar afla în Turcia sau în Siria, potrivit informaţiilor obţinute de presa franceză. Aceasta a trecut prin Turcia, însă nu a fost arestată de către autorităţile de la Ankara „în lipsa unor informaţii din partea Parisului”, după cum a declarat o sursă turcă, citată de AFP. „Ea a intrat în Turcia pe 2 ianuarie (…). Noi credem că ea a fost la Urfa (sud-est) o săptămână mai târziu, însă nu avem dovezi. În prezent, suspecta se află probabil în Siria”, a menţionat sursa citată, adăugând că tânăra avea un bilet de avion pentru cursa Madrid-Istanbul şi că nu a fost arestată deoarece autorităţile turce nu au fost informate de către cele franceze privind „caracterul periculos” al acesteia. „Nu a avut loc nici un schimb de informaţii care ne-ar fi permis să împiedicăm (intrarea ei în Turcia). (…) Dacă am fi avut informaţii la timp, am fi putut să o extrădăm”, a spus această sursă din domeniul securităţii. Anterior, şi o sursă din cadrul poliţiei franceze a afirmat că Hayat Boumeddiene se afla pe teritoriul Turciei începând din 2 ianuarie.

Este sau nu Boumeddiene complice?

Potrivit ediţiei electronice a cotidianului „Le Parisien”, cea mai căutată femeie din Franţa s-ar afla în prezent în Siria, după ce ar fi călătorit la 2 ianuarie la bordul unui avion pe ruta Madrid-Istanbul, în compania unui bărbat al cărui frate este cunoscut de serviciile franceze de informaţii. Serviciile de informaţii turce notează că femeia a traversat frontiera turco-siriană joi, 8 ianuarie. Ea avea un bilet retur pe ruta Istanbul-Madrid pentru vineri, 9 ianuarie, dar nu s-a aflat la bordul acestui avion. Cotidianul „Liberation” scrie, de asemenea, că Hayat Boumeddiene s-ar putea afla în Turcia sau în Siria. Vineri însă, tot presa franceză scria că femeia a participat, alături de soţul său, la atacul de la magazinul evreiesc din Paris, unde acesta a ucis patru persoane şi a luat ostatici, şi că ar fi reuşit să fugă în cursul asaltului forţelor de ordine asupra magazinului. De asemenea, surse apropiate anchetei au declarat anterior că Boumeddiene şi Coulibaly au fost văzuţi împreună într-un taxi, la Paris, joi seara, după ce bărbatul a ucis o poliţistă la Montrouge şi înainte de a comite atacul de la magazinul evreiesc. Presa franceză a publicat mai multe fotografii cu femeia, în timp ce trage cu arbaleta sau purtând un văl islamic integral, care îi acoperă întregul corp, cu excepţia ochilor.

Înregistrare video cu Coulibaly în care se declară susţinător al SI

Amedy Coulibaly şi-a detaliat acţiunile şi şi-a revendicat apartenenţa la gruparea Stat Islamic (SI) într-o înregistrare video care a fost difuzată ieri pe Internet. În înregistrarea care durează puţin peste şapte minute şi care nu a putut fi autentificată, Coulibaly este prezentat ca un „soldat al califatului”, relatează site-ul rts.ch. El este numit „Abou Bassir Abdallah Al-Ifriqi” şi îşi prezintă jurământul de credinţă faţă de „califatul islamic al lui Al-Baghdadi”, califul autoproclamat al SI. „Dacă atacaţi califatul, vă atacăm”, explică el calm şi având alături o armă, într-o referire la participarea Franţei la coaliţia împotriva grupării SI, subliniind că acţiunea sa este perfect legitimă. Coulibaly precizează, de asemenea, că s-a sincronizat cu fraţii Kouachi, că lucrurile au fost făcute „puţin împreună, puţin separat, pentru a avea un impact cât mai mare” şi că le-a dat bani celor doi pentru a finaliza operaţiunea.

Mama şi surorile lui Amedy Coulibaly au „condamnat” atentatele de la Paris, prezentând „sincere condoleanţe” familiilor victimelor. „Eu, mama lui Amedy Coulibaly, şi toate fiicele mele transmitem sincere condoleanţe familiilor victimelor de la magazinul Hyper Cacher, familiei poliţistului ucis la Montrouge, precum şi victimelor de la «Charlie Hebdo»”, potrivit unui comunicat. „Condamnăm aceste acte. Nu susţinem deloc aceste idei extremiste. Sperăm că nu va exista nici o confuzie între aceste acte odioase şi religia musulmană”, au afirmat ele.

Peste 5.500 de poliţişti şi militari mobilizaţi pentru marşul de la Paris

Ieri, Parisul a devenit capitala mondială a luptei împotriva terorismului, printr-o reuniune internaţională şi un marş republican la care se estima că ar fi participat peste un milion de persoane. Printre acestea, lideri politici din toată lumea, partide, sindicate, grupuri religioase evreieşti, creştine, musulmane, asociaţii, personalităţi. La marş, care s-a desfăşurat pe o distanţă de trei kilometri, între Piaţa Republicii şi cea a Naţiunii, din estul Parisului, începând cu ora 15.00 (16.00 ora României), au fost prezenţi preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, opt preşedinţi africani şi numeroşi lideri europeni, printre care preşedintele român Klaus Iohannis, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi al Parlamentului European, Martin Schulz, premierul Marii Britanii, David Cameron, şi cel spaniol, Mariano Rajoy, premierul Italiei, Matteo Renzi, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cancelarul german Angela Merkel. Nu au lipsit nici premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, cel ungar, Viktor Orban, preşedinta Elveţiei, Simonetta Sommarugale, şi prim-miniştrii danez, Helle Thorning-Schmidt, belgian, Charles Michel, olandez, Mark Rutte, grec, Antonis Samaras, portughez, Pedro Passos Coelho, ceh, Bohuslav Sobotka, şi leton, Laimdota Straujuma.

În total, au fost aproape 50 de şefi de state şi de guvern, pe care Francois Hollande i-a primit întâi la palatul prezidenţial Elysee. Familiile victimelor au deschis cortegiul, urmate de Hollande şi oaspeţii străini, apoi de personalităţile politice franceze. Peste 5.500 de polițiști și militari au fost mobilizați la Paris și în regiunea capitalei, dintre care 2.200 pentru a asigura securitatea la manifestația istorică, a anunțat sâmbătă ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, citat de AFP.