Craiova – în primele șase cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa

0
666

Craiova s-a clasat pe locul 6 în topul celor mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, înaintea unor orașe celebre și cu o lungă tradiție în organizarea sărbătorilor de iarnă, precum Bruxelles, Köln, Praga, Bruges, Moscova, Manchester sau Leipzig.

După 10 zile de vot online, European Best Destinations, cel mai vizitat site turistic din Europa, a anunțat astăzi rezultatele clasamentului pentru Best Christmas Market 2022.

Cu un total de 17.904 voturi, dintre care 72 % provenind din afara României – SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, Craiova a obținut cel mai bun rezultat ca oraș nou intrat în acest clasament internațional, din toată istoria acestei competiții ce datează din 2009.

Potrivit comunicatului oficial al organizației European Best Destinations, Târgul de Crăciun de la Craiova a obținut și cele mai multe voturi dintre toate destinațiile românești (precum Sibiu sau Cluj-Napoca), ce s-au promovat, în ultimii ani, pe același site – www.europeanbestdestinations.com.

Locul 6 în clasamentul celor mai frumoase piețe de Crăciun din Europa este cu atât mai onorant pentru municipiul Craiova, având în vedere că 173.620 de turiști din 163 țări au votat în această perioadă dintre 21 orașe candidate, propuse de European Best Destinations. Între Craiova și Trier din Germania, oraș clasat pe locul 7, este o diferență de peste 8.000 de voturi, iar Budapesta – care a câștigat competiția din acest an, a fost votată de 24.180 de turiști.

“Ne onorează rezultatul acestei competiții europene și ne bucură faptul că imaginile din Craiova au fost văzute și apreciate de turiști din toată lumea. Deja promovarea făcută de European Best Destinations, cu ocazia votului, a determinat mulți turiști să ne viziteze orașul și Târgul de Crăciun, înregistrându-se un număr triplu de rezervări la hotelurile din Craiova, față de aceeași perioadă din anii precedenți”, a declarat primarul Lia-Olguța Vasilescu.

Datorită locului obținut, Craiova s-a clasat automat și în topul celor mai frumoase luminițe de Crăciun din Europa. Totodată, începând de astăzi, hotelierii, agențiile de turism și toate companiile sau instituțiile care lucrează în domeniul turismului din Craiova au dreptul să utilizeze oficial logo-ul “European Best Christmas Market” pe toate comunicările, site-urile, fotografiile sau imaginile difuzate/distribuite.

Vezi clasamentul aici: https://www.europeanbestdestinations.com/christmas-markets/