Festivalul „Crăciun Ţărănesc – Împodobirea Bradului”, la Galeriile „Cromatic”

0
767

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj se alătură din nou copiilor talentaţi şi profesorilor lor implicați în proiectul „Micul artist” și vă invită joi, 13 decembrie 2018, între orele 13.30 – 16.00, în Galeriile „Cromatic”, la Festivalul „Crăciun Ţărănesc Împodobirea Bradului”. În programul evenimentului se regăsesc o expoziție, un recital de poezii, audiții muzicale, dansuri populare, scenete ș.a.

Proiectul „Micul artist” este coordonat de prof. Dorina Chirion Tîncă, iar activitățile sunt realizate de elevi de la Școala „Ion Creangă” – Structură Şcoala nr. 38 Cernele, Şcoala „Sf. Dumitru”, Şcoala „Decebal”, Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Şcoala „Gheorghe Bibescu”, Şcoala „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „George Coşbuc”, Şcoala „Ion Ţuculescu”, Şcoala Siliştea Crucii, Şcoala „Lascăr Catargiu”, Școala Predești, Școala nr. 3 Băilești, Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski”, Școala Specială „Sf. Vasile”. Invitaţi speciali: prof. Monica Tănasie – inspector de specialitate Arte, prof. Iulia Dascălu – inspector de specialitate CPECA, și prof. Loredana Nicolae – Asociația „Work Toghether”.

„Prin aceste activităţi se dă startul unei noi serii de expoziţii, spectacole şi concursuri care urmăresc identificarea și afirmarea micilor talente. Proiectul susţine pasiunea copiilor pentru artă şi dă şansa promovării acestora în medii culturale cu standarde înalte, care îi motivează altfel decât calificativele şi notele din sistemul de învăţământ”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor.