Aşteptărie au fost confirmate – cei doi colegi de clasă de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” s-au întors cu medalii mondiale

2
1046

A venit şi confirmarea, una la nivel internaţional: doi elevi, din aceeaşi clasă, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”,  care au schimbat istoria învăţământului românesc, au obţinut, zilele trecute, medaliile de argint şi bronz la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe (fizică-biologie-chimie) , care s-a ţinut la Daegu (Coreea de Sud).

Iniţial s-a pornit la drum cu un lot naţional lărgit, compus din 15 elevi cu performanţe deosebite, din care au făcut parte şi doi craioveni, elevi ai Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” – Mădălina Stănăşel şi Radu Romanescu. Odată cu ei s-a schimbat şi istoria, fiind pentru prima dată când doi colegi de clasă au fost în componenţa echipei naţionale, mai mult, fiind şi printre titulari, între cei şase. În urmă cu două luni, prof. Zamfirică Petrescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”, spunea : „sunt convins că se vor întoarce cu medalii din Coreea de Sud”. Nu a greşit cu nimic în apreciere, Mădălina şi Radu venind cu „argintul” mondial, respectiv „bronzul”. Ieri, după sosirea veştilor mai mult decât îmbucurătoare, profesorul Zamfirică Petrescu era extrem de fericit: „Încă o dată, am dovedit că avem copii inteligenţi. Nu m-am înşelat în aprecierea lor. La o primă evaluare, putem spune că, în acest an, am obţinut opt medalii la concursurile internaţionale. În plus, Mădălina face parte şi din lotul lărgit al României, care se pregăteşte pentru Olimpiada Uniunii Europene la chimie ”.

Două personalităţi distincte, o singură echipă

Fiecare dintre ei are propria personalitate, dar au ştiut să le îmbine şi au avut rezultate excepţionale. Radu îşi doreşte, după finalizarea studiilor liceale, o carieră în cercetare, neexcluzând bursele venite de la instituţiile de învăţământ superior din străinătate. A avut un avantaj, dacă se poate spune aşa, el fiind şi în ciclurile primar şi gimnazial elev la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, astfel că ştia despre exigenţele unităţii de învăţământ. La rândul său, Mădălina îşi doreşte o altă carieră – una în Medicină. Ea a absolvit la Şcoala Gimnazială din Leu, dar, cu spijinul profesorilor şi al colegilor , acomodarea nu a fost foarte grea, dovedită prin rezultatele obţinute. Lângă aceşti tineri au fost trei cadre didactice cu vocaţie: prof. Genelia Petrescu, prof. Vasile Roşu şi prof. Cornelia Cerăceanu. Cea din urmă ne-a şi precizat, în urmă cu două luni, că „este o plăcere să lucrezi cu aceşti copii.Aceşti tineri au trecut prin mai multe examene, până a fi păstraţi ca titulari, iar filtrele au fost mai dificile decât la un cincurs internaţional. Sunt convinsă că vor veni cu medalii din Coreea de Sud”. Nici dânsa nu s-a înşelat…

2 COMENTARII

  1. Trebuie pregatite proiecte, programe de lucru pe o platforma comuna de creativitate si cercetare stiintifica,tehnica – la nivel national/european-pentru reunirea periodica a celor mai ingeniosi copii, pe specialitati comune si de granita,pentru schimb de idei,schimb spiritual,care sa le fertilizeze sufletul si constiinta.Intr-un centru de excelenta,un numar semnificativ de profesori romani si straini, sa conlucreze si sa tina cursuri prin rotatie,evoluand ca modele.Spatiile -constiinta profund creatoare unite sinergic(cu multe variabile), la varsta sacra, raman consonante peste timp si de la distanta, pentru un posibil viitor centru de cercetare…

Comments are closed.