Ziua Veteranilor a fost sărbătorită de către militarii Brigăzii Multinationale Sud-Est, în Craiova şi Rovinari, prin depuneri şi jerbe de flori la mormintele celor căzuţi la datorie. Prezent la eveniment, Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a spus că astăzi este o zi a reculegerii și a recunoștinței, o zi închinată memoriei militarilor noștri care, punând interesele țării și misiunile încredințate mai presus de propriile vieți, au plătit prețul suprem, în teatrele de operații, pentru dezideratul unei lumi mai sigure. “Suntem datori să păstrăm mereu vie amintirea celor care s-au jertfit în numele marilor idealuri naționale, dar și să ne exprimăm prețuirea și respectul pentru toți cei care, sub nobilele însemne militare, construiesc prestigiul extern al României și asigură îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul parteneriatelor internaționale. În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, sunt onorat să prezint omagiul nostru sincer adus eroilor Armatei, alături de expresia deplinei considerații pentru toți cei care servesc patria cu devotament, dorindu-le sănătate și mult succes, pentru a-și duce fiecare misiune la bun sfârșit”, a precizat Cosmin Vasile.