Mesajul premierului Viorica Dăncilă cu ocazia Zilei Veteranilor

0
471

În această zi cu încărcătură simbolică, ne cinstim eroii, care au rescris istoria României și au pus sacrificiul personal în slujba binelui națiunii.

În urmă cu 100 de ani,  la 11 Noiembrie 1918, ora 11, se semna Armistițiul între Puterile Antantei și Germania, act care punea capăt Primului Război Mondial. Sacrificiul ostașilor români a făcut posibilă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, obiectiv național care a schimbat istoria țării noastre. Peste puțin timp vom sărbători Centenarul Marii Uniri. Întreaga noastră recunoștință eroilor care au contribuit la clădirea României Mari!

Gândurile noastre de considerație se îndreaptă, de asemenea, către veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial, care au apărat cu patriotism, bărbăție și mult curaj valorile și interesele naționale.

Tot astăzi îi cinstim pe militarii români prezenți în ultimii ani în teatrele de operații internaționale, sub mandat NATO, ONU, OSCE sau UE. Este noua generație de învingători. Au avut și au un rol important în menținerea păcii și securității în zone de conflict, recunoscut de partenerii externi, au sprijinit populațiile locale să îşi ia soarta în propriile mâini și să aibă o viață mai bună, au consolidat încrederea aliaților în România și au adus mult prestigiu țării noastre – de asemenea, cu sacrificii din partea lor și a familiilor. Ne gândim astăzi cu multă compasiune la familiile care au pierdut în misiuni fiul, soțul, tatăl sau pe cineva drag. Omagiul nostru celor 29 de eroi care au dovedit sacrificiul suprem. Celor răniți în misiuni, le dorim putere și sănătate, iar celor aflați în teatrele de operații, să se întoarcă cu bine acasă!

În numele meu și al Guvernului României, îmi exprim recunoștința față de veteranii români! Sunt mândră că fac parte din poporul cu astfel de eroi!