Toamna ne-a umplut pieţele cu legume… accesibile

0
410

piata 4Pieţele craiovene abundă, în această perioadă, de zeci de mărfuri aflate la mare căutate de gospodine. Varza, cartofii, ceapa, strugurii, ardeii sunt doar câteva dintre acestea, iar preţurile sunt cam peste tot la fel. În „Chiriac”, sute de saci, stivuiţi, îşi aşteaptă clienţii. Paradoxal, aici, preţurile sunt, uneori, mai ridicate decât la acelaşi produs comercializat în pieţele de cartier.

După câteva zile ploioase, cerul senin de ieri a făcut ca pieţele de zarzavaturi să fie mai curtate de cumpărători. La nivel de engros, comerţul de sezon se realizează, în Craiova, în piaţa „Chiriac”. Zeci de vânzători puteau fi văzuţi ieri, aici, invitându-şi potenţialii clienţi să nu plece cu mâna goală. Saci sigilaţi cu morcovi, cartofi, ceapă, ardei gras tronau pe paleţi. Alte 6-7 autovehicule de transport marfă staţionau în afara pieţei, burduşite şi ele cu legume.

Preţuri universale

          Dacă prin cartierele craiovene varza se vinde cu 0,80 lei/kg, cartofii 1,5 lei; ceapa 1,50 lei; ardeiul gras şi roşiile 2,50 lei; perele 3,50; merele 1,70 lei; iată că în piaţa „Chiriac” preţurile sunt doar cu foarte puţin mai mici, ba uneori chiar mai mari. Astfel, cartofii 0,95 lei/kg, strugurii 4,00 lei; merele 2,5; roşiile 1,50; morcovi la sac 1,40 şi 1,20. Varza, mult căutată acum de gospodine, se vindea aici cu 1,00 leu/kg. Aşadar, mai piperat decât în pieţele din cartier.

          Ceea ce frapează de la bun început este faptul că o mare parte dintre legume provine din import. Nimic nou sub soare, numai că e greu de înţeles cum poţi să ceri într-o piaţă de engros un preţ mai mare decât cel practicat pe tarabele din celelalte cartiere. Mai mult, tonele de marfă scoase la mezat, în afara împrejmuirii de piaţă, duc cumva şi la o concurenţă neloială pentru cei care plătesc taxe de închiriere a domeniului public şi sunt, astfel, nevoiţi să crească preţurile.piata 2

Când supermarketurile au promoţii…

          Comerţul de legume şi fructe este prea puţin fiscalizat şi asta o ştiu şi autorităţile. Mai nou, producătorii îşi găsesc cu greu un loc la mesele de vânzare, trotuarele fiind cele mai potrivite. Tot aici, unde vizitele intempestive ale poliţiştilor locali se lasă cu amenzi contravenţionale. Mai nou, când după orele serii, supermarketurile coboară foarte mult preţurile, “atleţii” de legume şi fructe dau buzna şi umplu cărucioarele. La 3 lei bananele sau 0,40 lei kg de sfeclă roşie este o afacere profitabilă. Dacă piaţa este mai aproape de un astfel de supermarket, cu atât mai bine. Cheltuielile de transport vor fi infime.

          Ingeniozitatea comercianţilor este ridicată. În piaţa Big Craioviţa Nouă, câteva zeci de nuci puse într-o pungă de “congelator” se vând cu 5,00 lei. Cu 2 lei mai puţin decât ţigările de contrabandă. Tot din apropiere. Spre amiază, chitele de pătrunjel, mărar sau leuştean se vând cu un adaos de 50% faţă de preţul de la prima oră. Ce e verde se mai şi vestejeşte, chiar dacă stropii de apă mai încercau să atenueze starea.

În pieţele private se vinde aproape orice

          În cartierul 1 Mai, la mică distanţă sunt amplasate două zone de comerţ alimentar ce aparţin de mediul privat. Una este piaţa acoperită de la fosta Cantină “Confecţii” şi alta este pe terenul revendicat şi câştigat de acţionarii complexului comercial “Pelendava”. Locuitorii din Popoveni, şi nu doar ei, vin aici şi îşi expun cele ce le prisosesc. Vitele păscute pe lângă case dau posibilitatea de mai face un bănuţ. Nu mai interesează pe nimeni că laptele ţinut în PET-uri este aşezat pe trotuar, în bătaia razelor de soare, cum s-a întâmplat toată vara trecută sau brânza este vândută din portbagajul maşinilor parcate în marginea străzii „Dr. Ioan Augustin”. Brânză ce provine nu de la acel comerciant, ci de la zeci de gospodării „călcate” săptămânal şi unde se negociază dur, adesea în defavoarea fermierului.

          Fructe de import, legume cât mai diversificate, murături, băuturi alcoolice aşa-zis naturale – vin, ţuică, vişinată –, hrean gata preparat sunt câteva dintre ofertele zilnice. Nu e grav că oamenii aduc pe trotuare ce le trece prin cap, problematic este că la noi credulitatea, lipsa de informare şi, uneori, comoditatea ne pot cauza grave probleme. Dar, e şi un avantaj. Spitalul judeţean este foarte aproape. Cazuri de intoxicaţii alimentare după ce unele persoane au consumat produse din lapte se cunosc de către medicii de specialitate craioveni. Atenţionările acestora sunt în zadar. Comerţul de asemenea factură merge mai departe. Lucrările la un nou supermarket sunt în toi, aici, lângă complexul comercial “Pelendava”. Implicit, se va igieniza zona şi se va conforma comerţul unor norme sănătoase. La fel, e tot o chestiune de timp.piata 3

Un sfârşit de toamnă blând

          O altă veste bună este că toamna se anunţă a fi prietenoasă. Potrivit prognozei meteorologice, după data de 13 noiembrie este estimată o creştere treptată a valorilor termice, acestea urmând a se situa uşor peste cele climatologic specifice, cu maxime de 9…12 grade şi minime de 3…6 grade noaptea, mediat pe regiune. Începând de azi, rezerva de apă în sol va fi undeva între 0-20 cm şi va fi satisfăcătoare pentru cultura de grâu. Procesele de creştere şi dezvoltare ale speciilor de toamnă (rapiţă, orz şi grâu) vor evolua pe ansamblu normal în majoritatea regiunilor agricole ale ţării. Starea de vegetaţie se va menţine medie şi bună pe suprafeţele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, iar în semănăturile tardive, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi medie şi slabă, iar densitatea redusă. Culturile de orz şi grâu de toamnă, funcţie de data semănatului îşi vor definitiva germinarea (80-100%), continuându-se răsărirea şi apariţia frunzei a treia (10-100%). Cele mai avansate în vegetaţie vor fi cerealierele semănate în epoca optimă la care se va declanşa faza de înfrăţire (10-30%), apreciază specialişti agronomi.

piata 5

piata 6

piata 7

piata

piata 1