Milioane de lei pentru refacerea siturilor contaminate istoric

0
1051

Unităţile administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, precum şi operatorii economici care au în proprietate/administrare suprafeţe de teren declarate situri contaminate pot accesa, până la începutul lunii decembrie, fonduri nerambursabile pentru refacerea acestora. În Dolj, există circa 37 de situri potenţial contaminate, cele mai multe dintre ele din cauza activităţii din industria petrolieră şi energetică.

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a alocat 50.000.000 lei pentru finanţarea de proiecte eligibile pentru refacerea şi remedierea solului şi conservarea proprietăţilor fizice şi chimice corespunzătoare, a terenurilor poluate industrial. Demarată pe data de 3 octombrie a.c., sesiunea de depunere a proiectelor, care trebuia să se încheie după o lună, a fost prelungită până la 2 decembrie a.c., posibil din cauza lipsei de interes a potenţialilor beneficiari. Spre exemplu, în Dolj nici un proiect tehnic nu a fost depus, pentru avizare, la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Craiova. „Dosarele de finanţare se depun la registratura Administraţiei Fondului pentru Mediu, dar anumite documente trebuie eliberate sau avizate de ARPM.  Până acum nu am avut nici o solicitare în acest sens”, a declarat dr. ing. Monica Mateescu, directorul executiv al ARPM Craiova.

Pentru ca un sit să fie declarat contaminat, el este supus unui raport geologic de investigare şi de evaluare a poluării mediului geologic, care, apoi, este înaintat autorităţii competente pentru protecţia mediului. Aceasta din urmă decide dacă poluarea mediului geologic din amplasament are un impact semnificativ asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului. Dacă este cazul, autoritatea în măsură solicită refacerea mediului geologic şi notifică operatorul economic sau deţinătorul de teren asupra condiţiilor generale de realizare a acesteia. Dar, spun specialiştii, remedierea solurilor contaminate presupune costuri enorme.

Finanţare de maximum 10 milioane de lei

În acest sens, AFM a realizat un inventar al siturilor contaminate din România şi, începând din acest an, a înaintat şi un Program privind refacerea siturilor contaminate istoric, prin care acordă finanţare nerambursabilă în proporţie de până la 90% din cheltuielile eligibile ale unui proiect, a cărui sumă solicitată nu poate depăşi 10.000.000 de lei. „Scopul programului îl constituie refacerea ecosistemelor terestre afectate şi aducerea acestora cât mai aproape de starea naturală, prin aplicarea unor măsuri de curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică, complementare şi compensatorii, precum şi prin eliminarea oricărui risc semnificativ de impact asupra acestora, conform categoriei de folosinţă a terenului”, se arată într-o informare a ARPM Craiova.

Un solicitant poate depune, în cadrul sesiunii de finanţare, o singură cerere de finanţare pentru mai multe suprafeţe de teren declarate situri contaminate. Dosarul de finanţare, conţinând toate documentele obligatorii menţionate în ghidul de finanţare a programului, se depune la registratura Administraţiei Fondului pentru Mediu şi poate fi transmis prin orice modalitate care asigură confirmarea primirii. Sunt selectate proiectele care obţin un punctaj de minimum 71 de puncte inclusiv.

Peste 30 de situri identificate ca fiind posibil contaminate în Dolj

Conform raportului anual privind starea mediului, din 2010, în Dolj, 37 de situri sunt declarate potenţial contaminate, cele mai multe în zonele platformelor industriale, a depozitelor de reziduri petroliere şi menajere, din Brădeşti, Işalniţa, Gherceşti, Mofleni, Craiova etc. „Până când Ministerul Mediului şi Pădurilor nu va calibra listele cu aceste situri, vorbim de zone potenţial poluate”, explică, dr. ing. Monica Mateescu, şef al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova.