Două zile în stradă pentru „Casa Verde”

0
383

mediu (5)De sâmbătă dimineaţa, de la ora 7.00, oamenii stau la coadă în faţa Agenţiei de Protecţia a Mediului Dolj pentru a prinde un loc în programul „Casa Verde”. Au îndurat frigul, unii fiind veniţi din localităţi din judeţ, dar nu au plecat acasă de teamă să nu fie cumva şterşi de pe listele pe care le-au întocmit şi care au fost strigate din oră în oră. Ieri-dimineaţă, când s-au deschis porţile instituţiei, solicitanţii au fost gata să le pună în braţe funcţionarilor dosarele pentru panourile solare pe care statul le finanţează în totalitate. În numai câteva ore, au fost înregistrate 50 de dosare, dar mulţi au rămas dezamăgiţi când li s-a comunicat că vor fi acceptate doar puţin peste 300 de cereri.

Cu dosarele în braţe, ascunse sub glugi pentru că începuse să plouă, câteva sute de oameni aşteptau, ieri-dimineaţă, în linişte pe trotuarul de lângă Agenţia de Mediu Dolj ca funcţionarii să-şi înceapă serviciul şi să le preia dosarele pentru programul „Casa Verde”. Ca să nu se creeze îmbulzeală, mai multe echipaje ale forţelor de ordine se aflau acolo pentru a supraveghea zona, iar mulţimea era protejată cu garduri metalice. „Am solicitat sprijinul Poliţiei Locale, Jandarmeriei şi Brigăzii Mobile de la Jandarmi, care au dat curs solicitărilor noastre şi sunt aici, dar nu a fost nevoie să intervină deoarece nu a fost nici o altercaţie. Marea majoritate a oamenilor au fost înţelegători”, a declarat, ieri, directorul Agenţiei, Monica Mateescu.

Oamenii au aşteptat cinci ani reluarea programului

Totuşi, nemulţumiri şi vociferări în rândul solicitanţilor au fost. Oamenii se plângeau, ieri, că au trebuit să aştepte cinci ani ca să fie reluat programul, iar acum autorităţile le-au transmis că va fi un număr-limită de dosare acceptate, în jur de 330 la Dolj. Cum afară erau peste 500 de persoane, se iscaseră deja discuţii, oamenii cerând să primească absolut toţi bonuri de ordine, adică să le fie înregistrate dosarele la toţi, peste numărul-limită.

«Am stat mult printre oameni ca să le răspund la întrebări. Principiul este primul venit, primul servit, dar au fost cârcotaşi care au spus că de ce se întâmplă aşa, că trebuie ca noi să primim toate dosarele. Le-am explicat că este o sumă de bani pe judeţ, iar calculatorul se blochează când se atinge această sumă şi nu mai generează număr de înregistrare. Ei au pus problema că poate suplimentează guvernul săptămâna viitoare. Și le-am explicat că noi nu lucrăm „în eventualitatea că…”, ci lucrăm în baza unui ordin de ministru, pe legislaţie», a explicat Monica Mateescu.mediu

Puţin peste 300 de dosare, finanţate la Dolj

Înscrierile în program au început de la ora 8.30. Timp de trei ore, au fost depuse 50 de dosare, care au fost validate de Administraţia Fondului de Mediu, prin care se atribuie finanţarea.

 Directorul Agenţiei de la Dolj a menţionat că înregistrarea solicitanţilor mergea, totuşi, puţin mai încet decât în 2011, deoarece, pe lângă verificarea obligatorie a dosarului, este necesară şi înregistrarea online. „Oamenii intră în grup câte zece persoane şi aşteaptă pe scaune. Se lucrează la un singur calculator pentru că fiecare agenţie are câte o parolă transmisă de AFM. Ei sunt cei dau banii, deci ei sunt cei care verifică şi care dau ok-ul la dosar. Noi ce vrem să facem acum este să nu se respingă dosarele, pentru că mai sunt probleme”, a declarat Mateescu.

De exemplu, a venit cineva cu nume scris greşit pe extrasul de carte funciară, iar un altul nu avea trecut numele străzii pe extrasul de carte funciară. „Săracii oameni, erau tare necăjit şi nu ştiau ce să facă. Le-am explicat că este vorba de nişte erori materiale şi să meargă la Oficiul de Cadastru pentru a le îndrepta”. În 2011, Agenţia de Mediu Dolj a procesat 960 de dosare pe programul „Casa Verde” şi au fost respinse foarte puţine deoarece documentaţia a fost verificată bine.

Decontarea se face la sfârşitul lucrării

Sunt aproape 2 milioane de lei acordaţi judeţului Dolj, ceea ce înseamnă că vor fi în jur de 330 de dosare aprobate. „Nu se poate spune o cifră exactă deoarece suma pentru care se poate aplica variază, de la 3.000 la 8.000 de lei. noi suntem printre judeţele cu sumă mare”, a explicat directorul Agenţiei. Când s-a epuizat suma de 2 milioane, calculatorul nu mai generează număr nou şi se opreşte automat înregistrarea dosarelor de la populaţie. Apoi, toate dosarele sunt trimise, în original, la AFM, care face analiza şi afişează listele cu beneficiari. „Este greu de spus când se vor afişa aceste rezultate, pentru că nu mai depinde de noi. Vor fi mai multe liste, deoarece se face o analiză pe ţară, ca să nu apară discuţii că se analizează un judeţ în detrimentul altuia. Listele vor fi şi pe site-ul AFM-ului şi pe site-ul nostru”, a menţionat Monica Mateescu.

După ce li se aprobă dosarul, beneficiarii au la dispoziţie un an ca să îşi facă lucrarea. Apoi trimit facturile şi devizele de plată către AFM pentru decontare, banii din program urmând să le intre în cont.mediu (4)

Centralele pe peleţi au fost scoase

Spre deosebire de ultimul an de funcţionare, programul oferă acum posibilitatea de finanţate pentru populaţie a panourilor solare şi pompelor de căldură, cuantumul finanţării nerambursabile fiind în funcţie de tipul instalaţiei, astfel: până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer. „Din păcate, nu mai există posibilitatea să se aplice pentru centrale pe peleţi. Deşi erau foarte bune, au fost scoase. Mai bine se renunţa la pompele de căldură, care sunt mult mai scumpe şi nu prea îşi permite oricine să le monteze, şi lăsau centralele, care merg foarte bine în mediul rural”, susţine directorul Monica Mateescu.

La panourile solare se asigură o finanţare de 100%, adică statul acoperă în totalitate investiţia. Aici intră panoul, rezervorul, conductele şi montajul. La pompe, finanţarea este doar pe jumătate.

Programul „Casa Verde” se încheie oficial pe data de 24 octombrie, dar autorităţile de la Dolj sunt ferm convinse că vor încheia aplicaţia încă din această săptămână.

mateescu