Craiova: Comercianții de fructe și legume verificați de polițiști

0
402

Vineri, 9 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune, în municipiul Craiova, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării legumelor și fructelor”. În cadrul acțiunii, oamenii legii au verificat 7 societăți comerciale și alți 15 agenți economici, persoane fizice, și au constatat 8 abateri de natură contravențională pentru sancționarea cărora au aplicat amenzi de  peste  80.000 lei. Totodată, polițiștii doljeni au confiscat peste 1300 kg legume și fructe în valoare de aproape 3000 lei, după cum anunță IPJ Dolj.