Obama “fericit” de un aparent compromis în problema impasului bugetar

0
437

Preşedintele american Barack Obama este “fericit” de o aparentă acceptare a propunerillor republicanilor privind ridicarea plafonului datoriei de stat pentru câteva săptămâni, însă ar fi preferat o soluţie pe termen lung, a afirmat joi purtătorul său de cuvânt, Jay Carney. Republicanii din Camera Reprezentanţilor oferă preşedintelui Barack Obama propunerea de majorare temporară a plafonului datoriilor, care să permită începerea negocierilor pentru buget, a declarat joi preşedintele instituţiei, John Boehner, după o întâlnire cu partenerii de partid. Măsura, de creştere a nivelului datoriilor pe o perioadă de şase săptămâni, propusă cu bună-credinţă, ar da timp pentru negocierea bugetului, a spus Boehner, relatează MarketWatch. Propunerea republicanilor nu va duce însă la deblocarea activităţii instituţiilor guvernamentale, care sunt oprite parţial de zece zile, din cauză că politicienii nu au reuşit să ajungă la un acord asupra bugetului anului fiscal 2014, început la 1 octombrie. “Este timpul să înceapă negocierile”, a spus Boehner, republican din Ohio.