FRF şi LPF: „Mititelu a ucis un mit – „U” Craiova” / Mititelu: „Sunt nebuni, desculţi, pierduţi”

0
354

La Casa Fotbalului a avut loc ieri o conferinţă de presă în cadrul căreia reprezentanţii FRF şi LPF au încercat să lămurească situaţia clubului Universitatea Craiova. La conferinţă au participat: Marian Stângaciu,  consilier juridic al FRF, Cristian Ene, avocat LPF, Adalbert Kassai, secretar general al FRF, Valentin Alexandru, secretar general al LPF, Cătălin Ciubotă, avocat LPF şi Claudiu Popa, consilier juridic LPF. Cei prezenţi au explicat excluderea Ştiinţei prin faptul că Adrian Mititelu nu a respectat statutele FRF, implicit ale FIFA şi UEFA. „Sancţiunea aplicată clubului a survenit ca urmare a unor fapte neregulamentare comise de reprezentanţii Universităţii Craiova, în speţă domnul Adrian Mititelu. FRF este membru al FIFA şi UEFA, respectă legea sportului şi îşi asumă anumite obligaţii, Universitatea Craiova, afiliindu-se, şi-a însuşit atât statutul Federaţiei, precum şi obligaţiile aferente. În litigiul dintre club şi Victor Piţurcă, clubul avea posibilitatea să atace decizia la TAS, aşa cum şi-a luat obligaţia aderând la FRF. Nu a ales această posibilitate. Clubul s-a apărat în faţa instanţelor FRF, a formulat cereri, recursuri, apoi au ales să atace în instanţă hotărârile, prin încălcarea articolului 57. De asemenea, lui Mititelu i s-a interzis de mai multe ori implicarea in fotbal pe perioade determinate. Clubul a persiflat astfel regulamentele Federaţiei, prin adrese semnate de Adrian Mititelu. S-a constatat o nouă încălcare a statutului FRF”, a spus Adrian Stângaciu, consilierul juridic al FRF. ”Toate comsiile interne i-au răspuns negativ domnului Mititelu, care nu a putut să justifice  managementul prost al clubului, făcând astfe un prejudiciu, sperăm temporar, fotbalului din Craiova. Sancţiunea este dură, dar corectă şi legală. Dacă Universitatea Craiova nu era dezafiliată, tot fotbalul românesc era sancţionat”, a spus Cristian Ene, avocatul FRF. ”Mititelu a folosit anumite inginerii prin care a prejudiciat clubul din Craiova. În anul 2002 s-a înfiinţat, perfect legal, clubul U Craiova. Această societate şi-a obţinut afilierea în cadrul FRF, era singura entitate îndreptăţită să participe la competiţia naţională, Liga 1. După cum ştiţi, LPF este singura deţinătoare a drepturilor de televiziune. Drepturile sunt gestionate de Ligă, ulterior distribuindu-le cluburilor. Mititelu în 2006 a creat o altă societate, cu o denumire abreviată a clubului-mamă. Prin această societate încasa banii din drepturile TV. Nu există nici un raport juridic cu FRF şi LPF decât în ceea ce priveşte societatea-mamă. A emis acte într-un mod frauduluos, acesta este domnul Adrian Mititelu, a ucis un mit”, a spus Cătălin Ciubotă, avocatul LPF.

Adrian Mititelu

Vlad Roşca, „cenzurat” de Kassai şi Alexandru

Vicepreşedintele Universităţii Craiova, Vlad Roşca, prezent în sală, a fost rugat să nu intervină în nici un fel.  Spre finalul conferinţei, în momentul în care Vlad Roşca s-a ridicat şi a încercat să obţină anumite explicaţii din partea reprezentanţilor FRF şi LPF, a fost invitat să părăsească sala. Din cauza insistenţelor sale, Kassai şi Vali Alexandru au cerut intervenţia ofiţerilor de securitate, însă în cele din urmă vicepreşedintele Craiovei a părăsit de bunăvoie sala. Imediat, la sport.ro, Adrian Mititelu a răspuns argumentelor venite din partea juriştilor FRF şi LPF în ceea ce priveşte motivaţia dezafilierii Universităţii Craiova: „Nu vă luaţi după nebunii aştia! Eu am mers unde s-a dus Piţurcă, am aşteptat instanţele sportive, după aceea m-am dus în civil! Totul e o invenţie! Şi-au dat seama că sunt desculţi, dar ei nu au nici o relevanţă, sunt într-o situaţie foartă gravă. Vor să motiveze în faţa opiniei publice, dar ei sunt pierduţi! Vlad Roşca avea două acte care îi făceau să îşi dea demisia! Toată masa aia prezentă trebuie să îşi dea demisia! Eu am fost exclus pentru faptul că am fost la instanţă civilă cu Piţurcă, care e conflict de muncă şi ei recunosc! O să prezint dovada că nu am chemat niciodată FRF în justiţie! Ei invocă FIFA şi UEFA, dar totul este o perdea de fum. Joi fac conferinţă de presă, dar nu ştiu dacă ei vor mai fi în libertate până atunci. Orice motiv ar aduce ai nu era cazul să dezafilieze Craiova. FRF persiflează legea, iar eu sunt numai o redută în calea lor. Ei au vrut să fie stat în stat, să bage totul sub talpa lor. Judecătoria Sectorului 2 a fost o mama bună pentru Federaţie, acum o să le fie greu să mai ascundă astfel de lucruri”. Acuzat ca a înfiinţat încă o societate pentru a sustrage banii din drepturile de televizare, Mititelu a precizat: „Acea societate a ajutat clubul cu milioane de euro. Iar apoi s-au înţeles societăţile între ele ca prima să-şi recupereze o parte din bani”.