Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Turismului

0
372

Timp de şapte zile, până pe 14 octombrie 2011, are loc, în Coreea de Sud, Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Turismului, la care participă şi o delegaţie a MDRT. Ieri, ministrul Elena Udrea a participat la Masa Rotundă Interministerială. În deschiderea întâlnirii, secretarul general al OMT, Taleb Rifai, a vorbit despre căutarea unor soluţii de a conecta între ele domenii precum sportul, cultura şi turismul, în beneficiul tuturor acestor domenii. La rândul său, secretarul general adjunct al ONU, dr. Asha-Rose Migiro, a vorbit despre importanţa turismului pentru dezvoltarea sustenabilă şi despre faptul că turismul reprezintă o soluţie pentru creşterea economică a comunităţilor sărace. Prin comparaţie, în România, în primele 8 luni ale anului în curs, s-a înregistrat o creştere cu 15,6% a numărului de turişti şi o creştere cu 13,1% a numărului de înnoptări, faţă de perioada similară a anului trecut.