Djokovic – Medvedev, finala US Open 2021

0
680

Primii doi clasaţi în iearhia ATP, sârbul Novak Djokovic şi rusul Daniile Medvedev, vor disputa finala US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului. Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în ultimul act, învingându-l în cinci seturi, 4-6, 6-2, 6-4, 4-6, 6-2, pe germanul Alexander Zverev, deţinătorul trofeului de la Flushing Meadows. „Nole” are ocazia de a câştiga toate cele 4 turnee de Grand Slem într-un an, la 52 de ani după Rod Laver, şi totodată şansa de a doborî recordul de titluri majore. Sârbul este acum la egalitate cu elveţianul Roger Federer şi cu spaniolul Rafael Nadal, toţi trei avâd câte 20 de trofee la Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open.

Rusul Daniil Medvedev (25 de ani), locul 2 ATP, l-a eliminat în cealaltă semifinală, scor 6-4, 7-5, 6-2, pe canadianul Felix Auger-Aliassime. Medvedev a mai jucat finala la New York acum 2 ani, fiind învins în 5 seturi de Nadal. Novak Djokovic conduce cu 5-3 în duelurile directe cu Daniil Medvedev, ultima lor confruntare având loc anul acesta în finala Openului Australiei, câştigată de sârb în trei seturi (7-5, 6-2, 6-2).