Dumitru Dincă, primar al comunei Drăgoteşti, din 1996, nu va mai candida la un nou mandat, din motive de incompatibilitate, destul de stufoase, şi povestea este lungă, doar decizia finală e clară şi definitivă, paradoxal contradictorie unei decizii anterioare a ICCJ. Oricum, primarul pe care locuitorii celor 6 sate ale comunei (Beneşti, Viişoara, Popânzăreşti, Bobeanu, Buzducu şi Drăgoteşti) l-ar fi votat şi noaptea, îl va susţine acum pe tehnicianul veterinar Vasile Lucian, mult mai tânăr, care se bucură de respectul oamenilor. Fiincă într-o aşezare rurală, tehnicianul veterinar, mai ales când ştie meserie şi probează solicitudine, şi mai este şi om al locului, chiar rămâne un om respectat. Poate cel mai respectat. Iar la Drăgoteşti, vorba calmă şi sfătoasă a lui Dumitru Dincă contează şi va conta mereu. Când a venit primar, în primul mandat, povestea un vârstic al comunei, vitele se înfundau până la grumaz, în „nămolul” de după ploi şi erau scoase cu dificultate, cu funii, legate de câte un tractor. Un adevărat blestem. Astăzi comuna are alimentare cu apă şi canalizare, şcoli şi grădiniţe reabilitate, locuri de joacă pentru copii, drumuri asfaltate şi nu mai puţin de… 22 de poduri peste râurile Teslui şi Brâncoveanca, excesiv de nervoase când plouă abundent, greu de traversat în mai toate anotimpurile anului. Alte mari proiecte, cum ar fi alimentarea cu gaze a comunei, construirea unei săli de sport şi a unui modern dispensar uman, cu staţie de salvare vor fi puse în operă de succesorul lui „Mitică” Dincă, care nutreşte speranţa va câştiga funcţia de primar. La nivelul comunei Drăgoteşti, Dumitru Dincă e o legendă vie. A fost tehnician mecanizator de prima mână pe la fostul SMT Cârcea (17 ani), Agromec Robăneşti (26 ani), apoi a făcut studii de drept la Universitatea din Craiova ca să-şi desăvârşească pregătirea administrativă, a lăsat peste tot loc de bună ziua şi s-a devotat comunei. Şi oamenii au simţit asta. De Drăgoteşti se vorbeşte mai puţin prin media locală, dar de fiecare dată, în anii din urmă, avantajos. Fiindcă la Dumitru Dincă vorba a fost şi a rămas umbra faptei. Rămâne încredinţat sieşi că a făcut cât i-a stat în putere, pentru colectivitatea locală şi mai putea face, fiindcă puterile fizice îl ţineau, dacă nu era tracasat, de o prezenţă neretribuită într-un consiliu de administraţie al şcolii din comună. A oftat ca de atâtea ori în viaţă şi s-a resemnat. Crede că Lucian Vasile, candidatul PSD la primăria locală, mult mai tânăr, dar dinamic, receptiv, apropiat oamenilor va câştiga funcţia de primar, pentru a da continuitate proiectelor mari, atragerii de fonduri prin proiecte, menite a contribui la dezvoltarea comunei. Drăgoteştiul arată plăcut ochiului în aceste zile autumnale. Gospodarii comunei au scos-o la capăt cu producţii rezonabile la principalele culturi agricole, şcolile sunt pregătite, ca niciodată, pentru începerea anului şcolar, se are cunoştinţă de rigorile sanitare, îngrijorarea persistă, dar Dumitru Dincă rămâne optimist. Ca fiecare om întreg la minte ştie că a fost „lucrat politic”, zâmbeşte, fără a mai scoate vreo vorbă de duh, convins că investiţia lui de încredere, tehnicianul Lucian Vasile, va primi votul oamenilor la 27 septembrie. Care, repetăm, îl regretă pe Dumitru Dincă, şi mereu i se vor adresa cu „domnul primar”. Iese din scenă, cu fruntea sus, în regretul oamenilor comunei.
Ziaristul asta are nevoie de translator, nici subiectul nu-l cunoaste, e superficial, pune virgulele cum i se nazare, scrie intr-o maniera comunista, dicteaza pe cine trebuie sa votam, nu este impartial. Iar despre comuna, este una dintre cele mai subevoluate din Oltenia. Dinca a fost implicat in comunitate, asa este, a avut intentii bune, dar limitele sale sunt destul de joase, comuna asta a murit de multa vreme. Mii de comune au obtinut fonduri europene pentru proiecte de canalizare, de asfaltare, de retele de gaze, etc. Aici cel mult putem sa ne mandrim de mentinerea istoriei , nu s-a schimbat prea mult in zeci de ani, iar mutilarea raului Teslui nu as pune-o intre proiectele de bine, acolo trebuia dalat, asa ar fi primit o bila alba. Ca om, nota 10, cuminte, pe vremea cand nu era transport scolar ne ducea cu masina la scoala daca ne intalnea pe drum. De veterinar nu stiu prea multe, dar sotia sa, prof. Corina, este un om de nota 10, deci ar trebui sa fie o predare de stafeta constructiva. Daca ar aduce si o echipa muncitoare la primarie, lucrurile s-ar putea schimba in bine.
Comments are closed.