Şofer băut a accidentat un pieton pe trecere şi a fugit

0
467

Un craiovean de 32 de ani este cercetat penal de poliţişti după ce, miercuri dimineaţă, băut la volan, a accidentat un pieton aflat pe trecere şi a fugit de la faţa locului.

Potrivit IPJ Dolj, miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00, în Craiova, Mihai Alin Picu, de 32 de ani, din localitate în timp ce conducea un autoturism Audi, pe strada „Iancu Jianu” către „Brestei”, la trecerea pentru pietoni l-a accidentat uşor pe Cristian Dida, de 34 de ani, din Craiova, care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii. După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat şi condus la sediul Biroului Rutier Craiova, în jurul orei 13.30.

Aici poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat şi îl cercetează acum în stare de libertate pentru trei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. „Poliţiştii rutieri au întocmit în cauză dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului”, a precizat agent-şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.