Craioveanul care a vrut să-şi scape fetele de dosar mituind un poliţist rămâne sub control judiciar

0
325

Craioveanul care a vrut să dea şpagă 100 de euro unui ofiţer al Secţiei 2 Poliţie Craiova pentru a-şi scăpa fetele minore, cercetate de poliţist într-un dosar penal pentru furt calificat, a fost menţinut, miercuri, sub control judiciar, cu interdicţia de părăsire a judeţului Dolj. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, dosarul a fost analizat şi a trecut de procedura de cameră preliminară, iar următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 7 octombrie a.c.

Judecătorii Tribunalului Dolj au hotărât, miercuri, 9 septembrie a.c., să menţină măsura controlului judiciar faţă de Ion Dinu, craioveanul prins în flagrant în timp ce voia să mituiască un ofiţer al Secţiei 2 Poliţie Craiova cu 100 de euro: „Constată temeinicia şi legalitatea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Dinu Ion. Menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul Dinu Ion. Respinge cererea inculpatului privind modificarea conţinutului controlului judiciar instituit prin încheierea nr. 146/08.04.2015 a Curţii de Apel Craiova în sensul încetării obligaţiei impusă iniţial de a nu părăsi limita teritorială a judeţului Dolj. Cu contestaţie în 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.09.2015”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj. Pe fond, instanţa a acordat un nou termen, pe 7 octombrie a.c., pentru administrarea probelor la dosar.

Reamintim că ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat, pe 3 aprilie a.c., prinderea în flagrant a craioveanului Ion Dinu, în timp ce voia să mituiască cu 100 de euro un ofiţer de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Secţia 2 Poliţie. Banii au fost daţi pentru ca poliţistul să nu ia măsurile legale într-un dosar penal în care fiicele minore ale lui Dinu sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Mai exact, după cum au comunicat la momentul respectiv reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie, pe 16 martie a.c., ofiţerul de poliţie din cadrul Secţiei 2 Craiova a formulat un denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj prin care sesiza faptul că Ion Dinu i-a oferit suma de 50 euro pentru a închide dosarul penal în care erau cercetate cele două fiice minore ale sale. Poliţistul l-a refuzat pe bărbat şi şi-a anunţat superiorii şi pe ofiţerii anticorupţie. Urmare a denunţului, pe 3 aprilie a.c., a fost organizată acţiunea de prindere în flagrant a lui Ion Dinu. Craioveanul a fost prins imediat ce i-a înmânat suma de 100 euro poliţistului, chiar în biroul său din incinta Secţiei 2 Poliţie Craiova. A fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Procurorul de caz a dispus reţinerea lui Dinu pentru 24 ore, iar pe 4 aprilie a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a respins propunerea procurorilor şi a luat faţă de Dinu măsura arestului la domiciliu, însă craioveanul a contestat măsura, iar pe 8 aprilie Curtea de Apel Craiova i-a admis contestaţia şi l-a plasat sub control judiciar, cu interdicţia de părăsire a limitei judeţului Dolj, măsură menţinută şi în prezent.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată pe Ion Dinu pentru dare de mită, dosarul a fost analizat în procedura de cameră preliminară, iar pe 17 iunie a.c. s-a dispus începerea judecării procesului.