Noi investiţii în comuna Mârşani

0
460

În comuna Mârşani, ieri, autorităţile locale şi judeţene au inaugurat două noi investiţii în economia comunităţii. Prima este o unitate de croitorie, la care sunt încadrate cu contracte individuale de muncă 6 persoane. Implementarea acestui proiect a pornit încă de la începutul anului 2015 şi s-a ridicat la valoarea de 6 miliarde de lei vechi. Timp de 3 luni, 15 persoane s-au specializat în urma unui curs şi numai 6 au fost ulterior angajate după verificarea competenţelor.

„Fabrica este dotată corespunzător, cu toate utilajele necesare. Noi am pus la dispoziţie spaţiul necesar. Este vorba de un sediu de şcoală dezafectat. Primele contracte au fost deja parafate şi livrăm produsele finite către Ministerul Apărării Naţionale”, ne-a precizat Constatin Ghencioiu (foto), primarul comunei Mârşani.

O a doua investiţie este într-o societate de producţie a pavelelor şi bolţarilor. „Aici avem 8 persoane angajate şi marfa produsă este deja livrată. Doresc să menţionez că toţi aceşti angajaţi au un câştig net de peste 2.000 de lei, ceea ce este un mare avantaj pentru economia localităţii noastre”, a punctat primarul comunei Mârşani. La festivitatea de inaugurare a celor două capacităţi de producţie au fost prezenţi consilieri locali, judeţeni şi responsabili cu derularea celor două proiecte de dezvoltare socială.