Jean Claude Juncker şi-a stabilit echipa de 26 de comisari europeni

0
313

Corina Creţu

După o intensă cumpănire a lucrurilor, luxemburghezul Jean Claude Juncker, care îl va înlocui pe Jose Manuel Barroso în fruntea Comisiei Europene la 1 noiembrie a.c., a prezentat ieri lista celor 26 de comisari europeni, mai exact echipa cu care va lucra. Doar Luxemburgul, pe care îl reprezintă el însuşi, şi Italia – pentru că Federica Mogherini a fost desemnată încă de luna trecută Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externă şi vicepreşedinte al CE – nu au comisari europeni. Căutând să armonizeze toate priorităţile, echilibrele politice şi geografice, cu maximă grijă pentru paritatea bărbaţi-femei, nu mai puţin de 54 de versiuni de organigramă au fost construite, relevă o sursă din Parlamentul European. Ex-preşedintele Eurogrup, încercat în politică, a mărit astfel suspansul. După un dublu mandat al lui Jose Manuel Barroso, succesorul său vine cu un program de schimbări la nivelul UE şi îşi construieşte o Comisie mai puternică şi foarte politică. Destule nume grele din politica europeană, dacă îi avem în vedere pe cei 5 premieri (sau ex-premieri), miniştri bineînţeles şi trei vicepremieri se regăsesc în echipa lui Jean Claude Juncker. Care, de această dată, pentru ca Bruxelles-ul să nu mai fie acuzat de reciclări de politicieni indezirabili în ţările lor, şi-a selectat cu maximă atenţie echipa. Exemplul cel mai frapant este al finlandezului Jyrki Katainen (43 de ani), care a renunţat la mandatul de premier pentru a primi portofoliul de comisar şi vice-preşedinte pentru Locuri de muncă, Creştere economică, Investiţii şi Competitivitate. Desemnarea mai multor super-comisari, denumiţi vicepreşedinţi, cu rolul de coordonare şi reprezentare, apare ca o noutate. Nici un fost comisar european, din cei care se regăsesc şi în noua echipă a lui Juncker, nu mai deţine acelaşi portofoliu. Marile ţări – Franţa, Germania, Regatul Unit – au portofolii „clasice” şi până şi britanicul Jonathan Hill a primit postul de comisar pentru Servicii Financiare, în pofida frondei premierului David Cameron la desemnarea lui Junckers. Ţările din estul şi din nordul Europei au obţinut portofolii avantajoase. Astfel, Polonia, care a obţinut preşedinţia Consiliului European (Donald Tusk), a obţinut prin Elzbieta Bienkowska (50 de ani) şi un post de comisar pentru Piaţa Internă. Ea deţinute funcţia de vicepremier în ţara sa. De reţinut este şi postul de comisar pentru Politici Regionale, încredinţat Corinei Creţu (47 de ani), care îi succede austriacului Johannes Hahn, o funcţie îndelung comentată pe scena noastră politică.

Iată lista comisarilor europeni, membri ai viitoarei Comisii Europene:

Preşedinte CE: Jean Claude Juncker (Luxemburg, 59 de ani)

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate/ Vicepreşedinte: Federica Mogherini (Italia, 41 de ani)

Prim-vicepreşedinte, responsabil cu Reglementarea, Relaţiile Interinstituţionale, Statul de drept şi Carta Drepturilor Fundamentale: Frans Timmermans (Olanda, 53 de ani)

Vice-preşedinte pentru Buget şi Resurse Umane: Kristalina Georgieva (Bulgaria, 61 de ani)

Vice-preşedinte pentru Piaţa Unică Digitală: Andrus Ansip (Estonia, 57 de ani)

Vice-preşedinte pentru Uniunea Energiei: Alenka Bratušek (Slovenia, 44 de ani)

Vice-preşedinte pentru Euro şi Dialog Social: Valdis Dombrovskis (Letonia, 43 de ani)

Vice-preşedinte pentru Locuri de muncă, Creştere economică, Investiţii şi Competitivitate: Jyrki Katainen (Finlanda, 42 de ani)

Agricultură şi Dezvoltare Rurală: Phil Hogan (Irlanda, 54 de ani)

Combaterea Schimbărilor Climatice şi Energie: Miguel Arias Cañete (Spania, 64 de ani)

Competiţie: Margrethe Vestager (Danemarca, 46 de ani)

Economia Digitală şi Societate: Günther Oettinger (Germania, 60 de ani)

Afaceri Economice şi Financiare, Impozitare şi Uniune Vamală: Pierre Moscovici (Franţa, 56 de ani)

Educaţie, Cultură, Tineret şi Cetăţenie: Tibor Navracsics (Ungaria, 48 de ani)

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale, Aptitudinile şi Mobilitatea Forţei de Muncă: Marianne Thyssen (Belgia, 58 de ani)

Mediu, Afaceri Maritime şi Pescuit: Karmenu Vella (Malta, 64 de ani)

Politica Europeană de Vecinătate şi Extindere Negocieri: Johannes Hahn (Austria, 56 de ani)

Stabilitate Financiară, Servicii Financiare şi Pieţe de Capital: Jonathan Hill (Marea Britanie, 53 de ani)

Sănătate şi Siguranţă Alimentară: Vytenis Andriukaitis (Lituania, 63 de ani)

Ajutor Umanitar şi Gestionarea Crizelor: Christos Stylianides (Cipru, 56 de ani)

Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri: Elżbieta Bieńkowska (Polonia, 50 de ani)

Cooperare Internaţională şi Dezvoltare: Neven Mimica (Croaţia, 60 de ani)

Justiţie, Consumatori şi Egalitatea de Gen: Věra Jourová (Cehia, 50 de ani)

Migraţie şi Afaceri Interne: Dimitris Avramopoulos (Grecia, 61 de ani)

Politica Regională: Corina Creţu (România, 47 de ani)

Cercetare, Ştiinţă şi Inovare: Carlos Moedas (Portugalia, 44 de ani)

Comerţ: Cecilia Malmström (Suedia, 46 de ani)

Transport şi Spaţiu: Maroš Šefčovič (Slovacia, 48 de ani)