Sfântul Ierarh Nifon, prăznuit la Catedrala „Sfântul Dumitru”

0
757

Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova este în sărbătoare. Pomenirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ale cărui moaşte se găsesc aici alături de cele ale Sfintei Muceniţe Tatiana şi Sfinţilor Serghie şi Vah, a început aseară prin slujba Vecerniei unită cu Litia. La final, racla cu moaştele sfinţilor a fost purtată într-o procesiune în jurul sfântului lăcaş.

„Ca în fiecare an, de peste 65 de ani de când sfintele moaște au fost aduse la Craiova de vrednicul de pomenire Mitropolit Firmilian, în această seară (n.r. – aseară) vom începe slujba Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Programul va începe cu Vecernia Mare, urmată de Litie, apoi va avea loc procesiunea cu sfintele moaște în jurul Catedralei, urmând să continuăm cu Utrenia. La miezul nopții vom începe și Liturghia ne noapte în pridvorul Catedralei, pe o sfântă masă special amenajată, mai ales că foarte mulți credincioși doresc să se împărtășească. După aceea vom săvârși slujba de sfințire a apei”, a precizat părintele protosinghel Vladimir Dărângă, ecleziarhul Catedralei mitropolitane.

Astăzi de dimineață, în ziua praznicului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.