Autovehiculele înmatriculate în alte state verificate de poliţişti

0
367

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, în perioada 3 – 9 august 2015 poliţiştii Biroului Rutier Craiova împreună cu poliţişti din cadrul Secţiilor de poliţie urbană 1- 6 Craiova şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român- Agenţia Dolj au organizat ample acţiuni pentru verificarea legalităţiii circulaţiei pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate în alte state. În urma acţiunilor şi controalelor în care au fost verificate peste 900 de vehicule înmatriculate în alte state, poliţiştii doljeni au constatat 5 fapte de natură penală, precum şi 401 de abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de aproape 60.000 lei. De asemenea, poliţiştii craioveni au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 15 de permise de conducere, au retras 31 certificate de înmatriculare precum şi 23 seturi de plăcuţe cu numărul de înmatriculare.

În cadrul acţiunii, poliţiştii l-au depistat pe Georgian S., de 27 ani, din Craiova, în timp ce  conducea un autoturismul înmatriculat în Italia pe strada A.I. Cuza , iar în urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Craioveanul a fost condus la UPU Craiova unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar poliţiştii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.