La 11 august, Biserica îl prăznuieşte pe Sf. Nifon, patriarhul Constantinopolului. Născut în Peloponez (sudul Greciei de azi), pe la 1435-1440, a primit la botez numele de Nicolae. Din pruncie, cartea a avut o atracţie deosebită asupra lui, astfel că părinţii l-au trimis să studieze cu un dascăl grec şi, “dovedind multă silinţă”, a ajuns ca la numai 12 ani să ştie toată rânduiala slujbelor bisericeşti. Chemarea spre viaţa monahală începe să se facă simţită şi curând tânărul Nicolae devine călugărul Nifon. Îşi caută liniştea sufletească în Muntele Athos, mai întâi la Mănăstirea Cutlumuş, apoi la Mănăstirea Dionisiou, unde se ocupă cu scrierea cărţilor sfinte. Clerul şi credincioşii din Tesalonic află de evlavia şi înţelepciunea lui şi îl aleg mitropolit. În anul 1486, mitropolitul Nifon este ales patriarh al Constantinopolului. Dar nu are parte de o păstorire liniştită, fiindcă de la cucerirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit în treburile Bisericii Ortodoxe. Este alungat din scaun, dar rechemat la cererea credincioşilor, iar pe la 1498 este exilat la Adrianopole. În această cetate îl găseşte Radu cel Mare, voievodul Ţării Româneşti, şi îl înduplecă să vină şi să facă ordine în Biserica Munteniei. În primăvara anului 1503, fostul patriarh soseşte în Ţara Românească şi este înscăunat ca mitropolit, prilej cu care domnitorul Radu cel Mare rostea cuvintele: “Eu să domnesc, iar tu să ne înveţi legea lui Dumnezeu”. Aşezat în fruntea Bisericii, marele ierarh a adunat în sobor egumenii şi boierii ţării, a reorganizat viaţa bisericească şi tot acum, după unii istorici, s-a hotărât întemeierea episcopiilor de la Râmnic şi Buzău. Însă nu s-a bucurat multă vreme de rânduiala făcută, fiindcă însuşi voievodul a comis o nelegiuire, căsătorind pe una din surorile sale cu un boier care avea în Moldova, de unde venise, soţie şi copii. Mitropolitul Nifon nu putea încuviinţa o asemenea căsătorie şi a plecat din Ţara Românească, luând drumul Muntelui Athos. S-a aşezat la Dionisiou, unde vieţuise mai mult de un sfert de veac, iar la 11 august 1508, la vârsta de 90 de ani, a trecut la cele veşnice.
După şapte ani, Neagoe Basarab, noul voievod, cu acordul călugărilor de la Dionisiou, a luat moaştele Sf. Nifon şi le-a adus în ţară. Cu mare alai, au fost aşezate deasupra mormântului lui Radu cel Mare la Mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu, şi s-au făcut rugăciuni ca sfântul să ierte greşeala răposatului voievod. Apoi domnitorul Neagoe Basarab a poruncit ca moaştele să fie puse într-o raclă de argint poleită cu aur şi duse înapoi la Sfântul Munte Athos. Dar monahii, mişcaţi de mărinimia domnitorului, i-au dăruit capul şi o mână ale Sfântului Nifon, “ca să fie de sfinţire şi de ajutoriu domnului”. Neagoe Vodă le-a aşezat în frumoasa sa ctitorie de la Curtea de Argeş, iar la 16 august 1517, a avut loc trecerea lui Nifon în rândul sfinţilor, aceasta fiind prima canonizare despre care ştim că s-a făcut la noi în ţară. În octombrie 1949, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca moaştele Sf. Nifon să fie aduse la Catedrala Mitropolitană “Sfântul Dumitru” din Craiova, unde se găsesc şi astăzi.
