Maternitatea de la „Filantropia” a primit șase pătuțuri noi

0
512

Secţia de „Neonatologie” (fosta Maternitate)a Spitalului Clinic Municipal „Filantropia” a primit, ieri, mai multe pătuţuri pentru nou-născuţi, toate echipate cu tot confortul necesar (cearșafuri, pernuţe și păturici). Acest lucru a fost posibil prin campania „Hai să dăruim un nou început pentru un nou născut!”, desfăşurată desfăşurată, la nivel naţional, de Societatea Naţională de „Cruce Roşie” din România, în parteneriat cu „Procter& Gamble” şi PROFI.

Pe lângă confortul bebeluşilor, inițiatorii acestei frumoase și folositoare campanii își propun să stimuleze și spritului civic, după cum a precizat Ioan Silviu Lefter, director general al Societăţii Naţionale de „Cruce Roşie” din România. Prin acest program, 48 de spitale-maternități din ţară au primit mobilier şi lenjerie adecvate micuţilor, iar judeţul Dolj a făcut și el parte din acest proiect: „Este o zi foarte plină, iar, atât cât am putut, am făcut. Pentru nou-născuţi,au fost donate şase pătuţuri de ultimă generaţie, cu lenjeria adecvată. Numai pentru județul Dolj, s-a alocat suma de14.500 de lei și intenționăm ca, în viitor, să continuăm să ne implicăm în astfel de programe cu impact social”, a precizat  Maria Vintilă, director al Filialei Dolj de „Cruce Roşie”.

Se dorește înlocuirea tuturor celor 55 de paturi pentru bebeluși

Principalii beneficiari sunt copiii, dar şi cei care au grijă de ei sunt în câştig. Cadrele medicale au primit cu bucurie această donație, mărturisind că este binevenită. „Pentru noi, este o adevărată «gură de oxigen», pentru că mai sunt lucruri care trebuie schimbate pentru asigurarea confortului nou-născuţilor. Intrăm în reabilitare la Secţia de „Neonatologie”, iar această donaţie ne prinde foarte bine. Chiar ne dorim să schimbăm, în timp – și, dacă se poate, cât mai repede – toate cele 55 de pătuţuri pe care le avem pe saloanele pentru bebeluși”, a spus  Lorena Dijmărescu, director medical al Spitalului „Filantropia”.

La rândul său, Răzvan Socoteanu, manager al unităţii medicale, a precizat că finanțarea spitalului este asigurată de Primăria Craiova, dar că și aceste proiecte sociale sunt foarte importante, demonstrând deschiderea către societatea civilă: „Este un pas important în ceea ce înseamnă parteneriatul cu societatea civilă. Suntem un spital finanţat de Primăria Craiova, dar vom merge pe astfel de proiecte. Le mulţumim voluntarilor de la „Crucea Roşie” şi firmelor care au contribuit la acest proiect. Facem, încă o dată, dovada deschiderii către comunitate, fiindcă trebuie să ne apropiem unii de alţii, indiferent din ce zonă venim”.