Începând de anul viitor, de pe Aeroportul din Craiova ar putea pleca zboruri tip charter către destinaţii turistice precum Grecia sau Turcia. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi directorul Aeroportului Internaţional Craiova, Mircea Dumitru, în cadrul unei întâlniri la care au participat şi o parte din operatorii de turism din Oltenia, în vederea înfiinţării unor rute turistice care să aibă punct de plecare în Bănie.
“De mult ne doream să avem o întâlnire cu operatorii de turism din Oltenia şi, cu toate că astăzi ni s-au alăturat doar câţiva, sper că va avea loc şi o reuniune cu preşedinţii de Consilii Judeţene din regiunea noastră, care vor veni cu operatorii de turism din zona lor. Putem spune că în acest moment s-a deschis un culoar favorabil turismului, odată cu inaugurarea podului Calafat-Vidin, care face posibilă o deplasare mai facilă către Bulgaria, Grecia şi Turcia. Pe de altă parte, avem Aeroportul din Craiova, care prinde un contur şi mai pronunţat. După destinaţiile Milano şi Roma, am semnat contactul, iar din toamnă vom zbura cu siguranţă către Londra. Există dorinţa cetăţenilor de a zbura spre destinaţii turistice direct din Craiova pentru că în acest fel nu s-ar mai pierde zile întregi pe drum. Ne dorim ca, de anul viitor, operatorii de turism din Oltenia să vândă bilete de avion către destinaţii turistice din Europa, cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Craiova”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
“Nu vrem să facem o simplă vânzare de pachete turistice”
La rândul său, directorul Aeroportului Internaţional Craiova, Mircea Dumitru, a confirmat spusele şefului administraţiei publice doljene, făcând şi o promisiune în acest sens: “Ceea ce ne propunem să facem este cu mult mai vast decât o simplă vânzare de pachete turistice. Mergem pe ideea că este primul pilon pentru ceea ce ne propunem. Încercăm ca această colaborare să fie durabilă şi să se refere, pe lângă turism, la mediul de afaceri, la locuri de distracţie şi multe altele. Vă promitem că anul viitor vom avea zboruri către destinaţii turistice de pe aeroportul din Craiova”
“Vom aduce oameni de afaceri şi turişti din Europa pe Aeroportul din Craiova”
În cadrul întâlnirii de ieri, discuţiile au fost purtate şi în jurul unei oferte dezvoltate de un grup de oameni de afaceri români şi străini, adresată operatorilor de turism din Oltenia. „Am dezvoltat un concept prin care ne interesează să aducem oameni de afaceri şi turişti din Europa, care să beneficieze de ofertele de turism de pe Aeroportul din Craiova. Avem operatori aerieni pentru trei capete de pod, Craiova, Viena şi Budapesta, avem nevoie de trafic de turişti”, a spus Ştefan Runcan, reprezentant al companiilor aeriene. Operatorii de turism vor avea, astfel, posibilitatea de a crea oferte de turism în cele trei locaţii, companiile aeriene obligându-se să înfiinţeze rute cu avioane charter care să lege cele trei puncte.