Franţa, condamnată la CEDO pentru sancţionarea unor militanţi pro-Palestina care au îndemnat la boicotarea produselor israeliene

0
600

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franţa pentru încălcarea libertăţii de exprimare a unor militanţi pro-Palestina ce fuseseră condamnaţi pentru că au îndemnat la boicotarea produselor importate din Israel, informează AFP.

“Curtea constată că acţiunile şi declaraţiile reproşate reclamanţilor ţineau de exprimarea politică şi militantă şi se refereau la un subiect de interes general” şi consideră că a lor condamnare, în 2013, de Curtea de Apel din Colmar, “nu s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente”, argumentează braţul juridic al Consiliului Europei.

CEDO a fost sesizată în 2016 de 11 membri ai “Colectivului Palestinian 68”. Promovând în departamentul Haut-Rhin campania internaţională a ONG-urilor palestiniene “Boicot, Retragerea Investiţiilor şi Sancţiuni”, reclamanţii au participat în 2009 şi 2010 la acţiuni într-un hipermarket din Illzach, lângă Mulhouse, pentru a-i îndemna pe clienţi să boicoteze produsele israeliene.

“Prin natura sa, discursul politic este adesea virulent şi sursă de polemici. El nu este mai puţin unul de interes public, exceptând cazul când degenerează într-un apel la violenţă, la ură sau la intoleranţă”, a subliniat CEDO într-un comunicat asupra deciziei sale.

Potrivit deciziei CEDO, Franţa trebuie să plătească fiecăruia dintre reclamanţi “380 de euro daune materiale, 7.000 de euro daune morale şi tuturor reclamanţilor împreună 20.000 de euro cheltuieli”.