Proiectele Erasmus+ reprezintă un imbold pentru profesori, elevi și părinți de a fi antrenați în creșterea gradului educațional și informațional, precum și a nivelului de gândire al elevilor și nu numai.
Cum oamenii și-au definit epocile funcție de materialele uneltelor (epoca de piatra, bronz, etc.) nu e exclus ca o viitoare eră a omenirii să fie denumită Epoca Roboților, iar cei implicați în educație trebuie să vină în întâmpinarea viitoarelor necesități ale pieței muncii. O astfel de provocare o lansează proiectul Robogenius la care participă din Craiova atât Asociația de Studii Socio-Economice, cât și Colegiul Național Frații Buzești, având ca parteneri externi entități implicate în educație din Franța, Grecia, Olanda și Spania.
Proiectul se adresează în primul rând profesorilor și formatorilor implicați în procesul educațional, dar și elevilor care vor beneficia de experiența nouă și bunele practici însușite. În cadrul proiectului profesorii învață cum să ajute elevii, ulterior elevii vor învăța – teoretic şi practic – să înțeleagă cum se construiesc, cum „simt” și cum se programează roboții. Roboții din proiect au la bază LEGO Mindstorms. Principiile învățate prin acest proiect rămân valabile indiferent de platformele hardware sau software folosite pentru oricare tip ulterior de roboți.
În perioada 28 mai – 1 iunie 2019 la cursul de formare organizat la Barcelona, Spania, de către Cookie-Box, în cadrul proiectului “ROBOGENIUS – ROBOtics Învățare pentru abilitarea noilor generații de inovatori ai UE” cu nr. referință 2018-1-FR01-KA201-047798 au participat formatori din partea Asociației de Studii Socio-Economice – Rotariu Alina, Popovici Daria, Rotariu Dan – precum şi profesori din partea Colegiului National Frații Buzești – Didu Ileana, Buzatu Camelia, Grindeanu Mihaela, Ruşescu Adina.
Reprezentanții celor 5 parteneri din proiectul ROBOGENIUS s-au familiarizat cu programarea roboților, au avut de executat – pe echipe – diverse obiective practice cum ar fi parcurgerea unor trasee de către roboții construiți, afișare de animații și generarea de sunete. S-au folosit diferitele motoare, senzori, trasee anterior desenate, obiective, precum și construcții alternative de roboți, astfel echipele s-au familiarizat cu teoria și practica a numeroaselor posibilități oferite de LEGO Mindstorms.
De asemenea, în cursul întâlnirii s-au definit următorii pași ce trebuiesc parcurși în următorul an de proiect precum și strategia pentru obținerea rezultatelor intelectuale planificate în proiect. Următoarea intalnire de proiect va avea loc în septembrie în Perama, Grecia. Acest proiect este finanțat din fonduri europene și se derulează pe o perioadă de doi ani.
Prof. coordonator Alina Rotariu – Asociația de Studii Socio-Economice
Prof. coordonator Camelia Buzatu – Colegiul National Frații Buzești
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord