UE va combate „abuzurile legate de libera circulație”, asigură Cameron

0
350

Premierul britanic, David Cameron (foto), a anunțat ieri, la Harpsund (Suedia), că a ajuns la un acord cu omologii săi german (Angela Merkel), suedez (Fredrik Reinfeldt) și olandez (Mark rutte) pentru a „combate abuzurile legate de libertatea de mișcare” din cadrul Uniunii Europene, relatează France Presse. „Am convenit că trebuie să lucrăm împreună pentru a combate excesele libertății de mișcare”, a declarat Cameron cu ocazia unei conferințe de presă comune cu Merkel, Reinfeldt și Rutte. „Este adevărat că trebuie să fim liberi să călătorim în întreaga Europă pentru a putea lucra, dar nu să fim liberi să profităm la infinit de pe urma unor sisteme de protecție socială”, a adăugat Cameron, subliniind că „noi credem (…) că UE trebuie să se modifice în conformitate cu îngrijorările alegătorilor”. Campania de alegeri europarlamentare din Marea Britanie a fost dominată de problema drepturilor muncitorilor proveniți din cele mai sărace țări ale UE, în special România și Bulgaria, încheiată cu victoria unui partid favorabil scoaterii din UE a țării — Partidul pentru Independența Marii Britanii (UKIP), notează AFP. „Pentru a proteja libertatea de mișcare avem nevoie de echitate pe piața muncii. Aceasta presupune să combatem abuzurile care o amenință”, a subliniat premierul olandez, Mark Rutte.